August Strindberg – Insula preafericiţilor

„Se dispreţuia tot ce era de folos şi se ţinea la mare cinste tot ce nu era de folos.” Romanul Insula preafericiţilor este o alegorie a societăţii umane aflate în (re)organizare şi o satiră politică, socială şi religioasă a lumii care caută emanciparea. Strindberg parodiază povestea biblică a devenirii umane, a bunăstării paradisiace şi a căderii în lume a omului. O carte care dovedeşte că absenţa legilor în societate, într-o perioadă de teocratie care se suprapune perfect cu crearea şi aşezarea omului în Paradis, înseamnă dezvoltare şi armonie universală, nu doar primitivism. Legile nu sunt bune prin natura lor obligatorie; ele agresează şi compromit identitatea celor care trebuie să le respecte. Puterea, ştiinţa şi religia produc violenţă şi moarte. Order Insula preafericiţilor Preţ redus @ RON9,00 Qty: Adauga in cosul de...

Italo Calvino – Cavalerul inexistent

„Nu! Zise Rambaldo şi lovi cu latul spadei ochelarii, făcându-i cioburi.” Amuzantă, incisivă şi plină de fantezie, această naraţiune te poartă cu gândul spre marile cărţi ale literaturii universale, de la scrierile lui Cervantes sau Dumas tatăl, până la dialogurile mereu de efect ale lui Ismail Kadare (mai ales din „Mesagerii ploii”). Un roman cu care te împrieteneşti repede; diplomaţia militară devine sursa unei fantezii care provoacă umor şi înţelegere, nu asediu sau moarte. Cartea dezvăluie satira din spatele armurii strălucitoare, care îl nedumereşte şi bine-dispune deopotrivă pe însuşi Carol cel Mare. „Cavalerul inexistent” este o metaforă a jovialăţii care se ia în serios, aproape mereu stângace. Descoperă o ideologie umanistă, în care omul devine cu prioritate cel care produce amuzament, în lămurirea unor situaţii delicate sau de-a dreptul copilăreşti. Am citit acest roman cu regretul de a fi avut mult prea puţine pagini. De acelaşi autor Castelul destinelor încrucişate Iubiri dificile...

Italo Calvino – Palomar

De Gabriel Daliș „Subtile asemenea pânzelor de păianjen.” Căutarea înţelepciunii  îl determină pe autor (eroul cărţii, Palomar) să scrie amănunţit despre toate lucrurile comune, privite, descoperind astfel că orice banalitate are sistemul ei de putere. În faţa morţii, cum va spune Calvino spre sfârşitul cărţii, timpul înseamnă clipă cu clipă identificată, capabilă să închidă timpul şi să aducă moartea. Realitatea e greu de stăpânit şi de omogenizat, modelele aduc disoluţia, iar “modelul modelelor” are nevoie de transparenţă şi formule diafane ca să reziste. Spectacolul vieţii stă în două cuvinte: casnicul previzibil. Lumea nu are proprii ei ochi pentru a se vedea dinăuntru. În afara ei, o simplă clipire de pleoape a omului aduce desprinderea lumii de propria-i deduclibilitate.  Moartea se dezlănţuie când între om şi univers nu mai sunt aşteptări. Atunci privirea viilor asupra lumii pare jalnică, iar a morţilor faţă de aceeaşi lume, imploratoare. “Palomar” este  romanul  de care nu vrei să te desparţi decât îmbrăţişându-l la piept. De acelaşi autor Castelul destinelor încrucişate Iubiri...