Eugen Ovidiu Chirovici – Misterele istoriei. religie, politică, bani

De Alexandru Cristian Nu există om care să nu fie vrăjit de necunoscut, de ocult, de cunoaşterea interzisă. Pentru mulţi istoria este una luminoasă şi una întunecată. Fructul cunoaşterii este deţinut de  câţiva, ne învaţă mitologia istorică şi imaginarul colectiv.  Istoria are un fir conducător? Este condusă de cineva? O carte despre misterele istoriei va fascina întotdeauna orice public. Dar o carte despre mistere explicate logic va fi şi mai căutată. Recunosc, misterele şi secretele istoriei mă fascinează dar mă întreb: unde este legenda şi unde este adevărul? Cartea Misterele Istorie-religie, politică şi bani este o carte neconspiraţionistă. În interiorul acestor pagini nu o să găsim conspiraţii secrete, cavaleri templieri ce ascund pe veci  Graal-ul, masoni ce stau la masă cu Prinţul Întunericului, comori ascunse, morminte pline de artefacte cu puteri miraculoase. Subiectele din această carte împletesc religia, politica şi banii într-un cocktail ce adeseori a schimbat lumea dar nu a produs conspiraţii. Eugen Ovidiu Chirovici a scris o carte în care misterul devine logic. Bineînţeles rămân multe semne de întrebare dar nu din pricina vreunui secret înspăimântător ci din simpla inexistenţă a izvoarelor istorice. Descoperim că  în Prima Cruciadă creştinătatea a avut obiective diferite. Incapacitatea de a fi unită a produs un conflict cu urme adânci în interiorul acesteia dar şi cu Islamul. Revoluţia Franceză pare un festin cu note de plată neachitate nicidecum o uriaşă conspiraţie masonică a lui Phillipe Égalité. Ascensiunea teribilă a lui Hitler este o fantasmagorie a imaginarului colectiv. Drumul său către putere a fost presărat cu interese economice enorme. Italia anilor 1950, 1960 şi 1970 un amalgam în care s-au înfruntat servicii secretre, organizaţii masonice şi actori statali cu interese diferite. Toate aceste mari evenimente sunt prezentate logic. Evidenţierea unei caracteristici a fost făcută cu ajutorul întretăierii a mai mulţi factori politici, economici, sociali, psihologici. Un eveniment major are parte de două interpretări....

Ernesto Sabato – Dialoguri

De Alexandru Cristian Dialogul este o parte esenţială a vieţii noastre. Omul s-a născut în dialog, primul dialog este  conversaţia copilului  cu mama sa şi cu tatăl său. Dialogul este forma exterioară a sentimentelor unui om, este materializarea gândurilor, sentimentelor şi emoţiilor. Dialogul dintre doi titani este ceva greu de descris. Doi scriitori mari pot trece peste divergenţele lor prin dialog.Sabato şi Borges au trecut printr-un dialog savuros, o conversaţie împărţită în 7 dialoguri, de valoare platoniciană despre; artă, literatură, muzica, teologie, destin, istorie, ştiinţă şi alte subiecte ce pot incita mintea  a doi scriitori universali. Dialogurile dintre Borges şi Sabato(Diálogos de Borges y Sabato) este o carte pe care nu ai cum să o uiţi prea uşor. Temele abordate de cei doi sunt atât de complexe încât este greu să le cuprinzi într-o scurtă recenzie.Despre literatură Sabato crede că singurul lucru valabil este cartea, care este scrisă pentru a rămâne, ziarul este un produs care este supus uitării.Despre teologie Borges crede că este o literatură fantastică de o înaltă valoare, iar Sabato crede că este creaţia omului dar şi că poate exista un Dumnezeu imperfect, din cauza lui se pot produce o grămadă de nenorociri în lume, de care lumea a avut parte subliniază Sabato.Ernesto Sabato în ciuda divergenţelor pe care le-a avut cu Jorge Luis Borges, îi recunoaşte acestuia meritul spunând că Borges este un scriitor pentru scriitori ca şi James Joyce.Divergenţa cea mai interesantă a celor doi este legată de romanul Don Quijote de la Mancha a lui Cervantes, opera care tronează de sute de ani peste literatura de limbă spaniolă, opera-rege. Borges în tinereţea sa nu a fost atras de roman, pe când Sabato întotdeauna l-a crezut unul dintre cele mai mari romane ale istoriei literaturii universale, dacă nu cel mai mare. Cei doi mari scriitori  nu au obţinut niciodată Premiul Nobel.Sabato explică acest lucru...

Alexandru Cristian- Impresii despre Nobel

Literatura nu este un mijloc sau un scop. Scriitorul trebuie să scrie ce simte şi ce trăieşte. Fondul este important, forma este un auxiliar care îl ajută să scrie. În această lume  forma  şi  fondul nu au acelaşi statut.. Poţi vorbi despre filosofie într-un rând sau poţi scrie pagini întregi sterile. Premiile sunt slava lumii, rezistenţa la proba timpului este confirmarea supremă a scriitorului. Un scriitor nu trebuie să alerge după această glorie oricât de tentantă este aceasta. Un scriitor trebuie să scrie ceea ce gândeşte şi simte, felul în care scrie este filtrul său literar. Mi se par derizorii discuţiile despre premii şi diplome. Ce îi foloseşte unui scriitor că a câştigat un mare premiu când lumea nu-l apreciază. Ce îi foloseşte premiul când altul este plin de faimă şi în lumina reflectoarelor? Când se coc strugurii se înteţesc speculaţiile despre premiul Nobel. Un premiu  prestigios şi plin de însemnătate dar păgubos. Hemingway după acordarea acestui premiu nu a mai creat nimic substanţial, a intrat în depresie şi s-a sinucis. Proudhomme a luat premiul şi   a fost uitat, Tolstoi nu  a luat premiul dar este în mintea tuturor. Premiul Nobel nu îţi aduce glorie, faimă, recunoştiinţă sau mai ales talent. Premiul Nobel îţi aduce o strigătură de moment care se stinge cu timpul. Borges, Kafka, Fuentes, Cortazar, Kundera, Kadare, Manea sunt scriitori celebrii, nu vreau să omit pe nimeni,  dintre aceşti scriitori celebri niciunul  nu a luat acest premiu. Alţii poate nu-l vor lua niciodată… Neacordarea acestui premiu nu le-a micşorat faima dimpotrivă le-a mărit-o. Borges este celebru şi fără acest premiu iar povestirile sale au revoluţionat literatura. Obţinerea acestui premiu este confirmarea unei prestigioase instituţii nu  a cititorilor de literatură. Spre exemplu Dan Brown sau Paulo Coelho nu  au fost nominalizaţi la acest premiu dar cărţile lor sunt vândute în peste 100 de milioane de exemplare şi...

Alexandru Cristian – Ficțiune, literatură și mister

Ascunsul, necunoscutul ne atrage. Fascinaţia fructului interzis va fi întotdeauna mai puternică decât realitatea. Realitatea este  plicticoasă, extrem de previzibilă şi presărată cu banalităţi. Omul modern este atras de magie, lumi paralele,  de forţe inexplicabile. Tehnologia l-a determinat pe omul modern să devină ocult. Tehnologia este extrem de exactă iar fiinţele umane sunt supuse visării. Visele sunt expresia subconştientului zic marii psihanalişti. Visul este o revoltă împotriva realităţii banale uneori absurde. Este absurd să ai un program fix, să te rutinizezi fără voie. Progresul societăţilor a dus la regresul libertăţilor. Trebuie să fim liberi pentru a visa şi a spera. Literatura este o evadare  în necunoscut, în intangibil. Ficţiunea este alinarea omului modern. Înconjurat de realităţi exacte şi imediate omul modern devine  un spirit gol şi mort. Spiritul aceasta ca să nu piară are nevoie de hrană. Hrana este povestea ireală sau science-fiction. Irealitatea este ca un magnet pentru omul modern. Filmele ne prezintă evenimente de multe ori predictibile. Literatura este un continuu mister până la finalul cărţii. Avem nevoie să citim pentru a  ne suporta existenţa, spunea Sábato. Avem nevoie să citim pentru a putea şti ce trăim şi mai ales de ce. Era în care intrăm este o eră a vitezei, a metamorfozelor fundamentale, o lume veche plină de paradigme noi. Dorinţa de a citi literatură fantastică s-a născut din neputinţa prezentului. Omul modern se plicitseşte repede, mult prea repede. Un lucru nou devine perimat în ore. Afluxul uriaş de informaţii îl prinde ca un uragan şi îl dezorientează. Uneori informaţiile în cantităţi masive provoacă teamă, panică şi laşitate. De aceea omul se simte liber şi puternic când răsfoieşte o carte. Descoperă împreună cu personajele principale lumea aceea formată din cuvinte şi fraze, construieşte o nouă lume. Fiecare cititor are romanul său. Don Quijote, Război şi Pace, Fraţii Karamazov au sute de mii de autori. Fiecare şi-a...

Nikolai Vasilievici Gogol – Însemnările unui nebun. Naşul. Mantaua

De Alexandru Cristian O literatură se naşte din pasiunea de a scrie despre om şi mediul în care trăieşte. Resursele acesteia sunt inepuizabile, fiecare om are caracterul său şi modul său de exprimare. Scriitorul care descrie caracterele este lucid şi nu prea generos în scris. Nikolai Vasilievici Gogol a scris trei nuvele ce au ca punct comun bufoneria societăţii ruse. O expresie comică a grotescului şi venalităţii fiinţei umane. Mantaua, Naşul şi Însemnările unui nebun sunt nuvele gogoliene pline de realism magic. Întâmplările pot fi credibile dar modul de a le spune nu este credibil. Mantaua este o epopee  a funcţionarului. Akaki Akakievici este un copist modest care are ca unică pasiune scrisul. Toată munca lui şi viaţa lu şi-a închinat-o copiind toate documentele posibile. Cu un venit modest şi cu o viaţă simplă, Akaki doreşte să nu fie deranjat de nimeni. Frigul este marele său duşman, acesta îl face să-şi cumpere o nouă manta. De aici începe tragedia vieţii micului funcţionar. Un om strivit de perversitatea maşinăriei birocratice, o nuvelă kafkiană avant la lettre. Destinul şters al birocratului este o temă des întâlnită în opera lui Gogol. Naşul este o poveste comică despre un bărbier şi soţia sa o femeie certăreaţă, o adevărată mahalagioaică. Enervat în fiecare zi de gura cât o şură a nevestei sale, Ivan Iakovlevici va tăia în timpul bărbieritului nasul unui maior Kovaliov. De aici încep o serie de întâmplări cu iz fantastic. Nuvela este o caricatură a înaltei societăţi petersburgheze. Adevărat adversal al elitelor false Gogol nu ratează ocazia de a ridiculiza falsul şi bigotismul aristocraţiei ruse. Însemnările unui nebun este o nuvelă tristă,  plină de durere. Un funcţionar, cu rangul de consilier titular  Aksenti Ivanov este obsedat de ideea persecuţiei. Toţi oamenii sunt duşmanii săi, toţi sunt inchizitorii săi. Îndrăgostit de fata şefului său acesta trece printr-o serie de transformări şi de...

« Older Entries Next Entries »