Marius Ghilezan – Hoţia la români

De Alexandru Cristian Suma viciilor este constantă. Un popor are vicii sau doar ideologii? Românii au o ideologie a hoţiei, ne spune Marius Ghilezan. Ideologie sau nu dar furtişagul s-a furişat pe uşa din dos de-a lungul istoriei noastre si a ieşit pe uşa din faţă. Hoţia la români este o carte eveniment despre istoria poporului român. Un popor curajos şi întreprinzător dar chinuit de viciul hoţiei. Istoria unui popor este direct proporţională cu calitatea cetăţenilor poporului, ne învaţă Marius Ghilezan. Un popor sănătos produce şi o istorie morală şi justă. În România există o groaznică butadă ce se referă la starea de fapt a societăţii noastre ’’ Adevărul  e că în ţara asta se fură la greu’’. Păcăleala este o altă manifestare a tendinţei cleptomane a poporului român. Marius Ghilezan ne spune că în istoria noastră furatul nu este perceput ca o patologie ci ca o năstruşnicie. Este un lucru haos, comic şi plin de realitate. Un om mai deştept îl păcăleşte şi îl fură pe celălalt, vina este de fapt acelui păcălit. Interesantă psihologie inversă… Moralitatea este o stare de tensiune impusă de conştiinţă, aceasta este definiţia autorului asupra moralităţii. Fără a dori să fie vreun moralist, Marius Ghilezan este un realist pragmatic ce ne pune în faţă posibilităţile acţiunilor noastre. Dacă vom greşi conştiinţa ne va chinui un timp îndelungat până la repararea greşelilor, iar pedeapsa este chinuitorul gând al păcatului comis. Amuzant sau nu furatul este sportul naţional al românilor, ne spune Marius Ghilezan cu un rânjet amar în colţul gurii. Din păcate în România furatul a devenit un mod de a fi, o confirmare existenţială. Dacă a trecut ziua sau luna şi ’’nu ai produs ceva’’ eşti luat în derâdere de ceilalţi. Marius Ghilezan este creatorul termenului de furtocraţie dar şi  a reprezentării sale reale, ”Hoţescu şi Asociaţii”. Furtocraţia este modul de guvernare al...

Alexandru Cristian – Naşterea literaturii

La început a fost Cuvântul. Fiinţarea cuvântului a fost forma scrisă. Cartea a fost materializarea începutului Universului. Într-un Univers fără glas cartea a fost cea care a povestit lumii întregi istoria acestui enorm spaţiu. De la începuturile omenirii cartea a fost păstrarea memoriei istoriei. Cartea precedă istoria prin faptul că vorbeşte de ea. Fără carte şi istorie Universul este gol şi imens. Primii scriitori au fost scribii care au pus pe tăbliţe sau papirusuri întâmplări cunoscute şi trăite în acel timp. Istorii şi poveşti care au fost şi vor rămâne uitate fără Cuvânt. Istoria cărţilor este istoria lumii. Cărţile nu vor putea oferi o imagine de ansamblu pentru că şi ele sunt subiective. Cuvintele sunt filtrate prin mintea autorului. Un rând scris este o imagine subiectivă, un gând subiectiv sau cel puţin o expresie personală. A nega rolul cărţilor în istoria lumii este ca şi cum ai nega rolul oxigenului în viaţa pământească sau rolul sufletului în viaţa transcendentală. Existenţialismul afirmă viaţa omului pe acest pământ şi istoria lui. Cărţile afirmă viaţa şi trăirile omului. Cărţile sunt supraexistenţiale. Metafizica livrescă este asemănătoare cu actul de credinţă. Omul ia cunoştiinţă de Dumnezeu în varii situaţii, cartea ne face cunoscută viaţa prin rândurile ei. Naşterea literaturii este naşterea poveştii lumii. Ca orice poveste are ceva mistic şi romanţat, dar adevărul se naşte din iluzia trăită. De fapt ce este adevărul? Sute de minţi s-au sacrificat ani întregi şi nu au aflat răspunsul la această întrebare. Este trăirea umană, revelaţia divină, concepţia noastră despre lucruri? Întrebări care nasc şi răspunsuri. O dialectică a vieţii. Cartea este o omiletică a trăirilor umane, iar poeziile sunt inima şi sufletul omului povestite. Fără literatură nu ştim că existăm, afirmarea existenţei noastre pământene este prin cărţi. Dacă tăcerea pune stăpânire pe cuvânt atunci moartea îşi face loc printre noi. Renunţarea la cărţi şi literatură este renunţarea...

Alexandru Cristian – Metafore şi cuvinte

Viaţa unui om este formată din cuvinte şi sunete. Omul scrie şi vorbeşte ce simte. Forma mesajului este esenţială. În scris omul îşi exprimă mai bine sentimentele, verbal omul ezită să transmită. Emoţia vorbirii este o emoţie întâlnită la fiecare persoană. Omul nu este o maşinărie, nu îşi poate ascunde sentimentele reale. O metaforă este o viaţă. Viaţa este metafora morţii. Fără moarte omul nu este conştient de viaţă. Omul este format din frânturi de idei, sclipiri de gânduri şi picături de emoţii. Sufletul este esenţa noastră iar mintea este substanţa. Nu pot scrie, nu pot vorbi ce simt. Un adevăr trist sau real. Omul nu poate descrie în cuvinte toate sentimentele pe care le trăieşte. Complexitatea emoţiei îl copleşesc pe om şi îl fac inutil. Cuvintele sunt simboluri ce exprimă iubirea  şi ura, teama şi curajul, blândeţea şi cruzimea. Cuvintele sunt totul şi sunt confirmarea Universului. Transsubstanţierea universului în cuvinte este forma pură a existenţei. Literatura este o confirmarea a faptului că trăim şi suntem parte a unui univers cognoscibil. Dacă pentru noi Shakespeare, Goethe, Dante, Cervantes sunt titani pentru restul universului aceste nume sunt noţiuni de neperceput, aparţin altei existenţe. Metaforele dau culoare şi formă vieţii. Cuvintele înşiruite exprimă stări de fapt, metaforele ne relieafează imaginea de ansamblu. Avem nevoie de metafore. Fără metaforă omul este de neconceput, dragostea este o metaforă a trăirii. Metafora este o însuşire extraordinară exprimată prin cuvinte. Metaforele şi cuvintele descriu viaţa. Fără ele existenţa este  o imagine color în care totul ar fi încremenit, pasărea în glasul ei, marea în valurile ei, omul în sufletul lui. Trebuie să fim conştienţi că avem nevoie de cuvinte şi metafore, avem nevoie de cărţi şi mai ales de literatură. Avem nevoie de confirmarea că existăm şi că tot ce trăim nu va pieri în goliciunea eternităţii. Cuvintele şi metaforele răsună în eternitatea neagră a...

Eric Emmanuel Schmitt – Domnul Ibrahim şi florile din Coran

De Alexandru Cristian Ce putere nevăzută ne facem să ne naştem într-un loc în care totul se împleteşte cu un sens? Ce carte trebuie să citim ca să pătrundem sensul vieţii…? Unde putem găsi un prieten sau o persoană care să ne schimbe viaţa? Moise este un copil evreu născut într-un agitat loc din spectaculosul Paris. Domnul Ibrahim este un comerciant care are deschis de la 8 dimineaţa până la miezul nopţii, chiar şi duminica. În limbajul comerţului este un arab. Domnul Ibrahim şi florile din Coran este o carte despre viaţă şi puterea de a lupta chiar  dacă totul îţi este potrivinic. Pentru a putea să suporţi fatalitatea vieţii trebuie să zâmbeşti, Moise sau Momo va zâmbi trist unor oameni care nu îi ştiu zbuciumul. Un arab adoptă un copil evreu, orfan din punct de vedere spiritual, şi îi dăruieşte florile din Coran drept supremă învăţătură. Viaţa este ca o grădină trebuie să culegem ce este mai pur şi frumos din ea. Călătoria celor doi, Moise şi Ibrahim, spre Cornul de Aur, sprea marea natală a lui Ibrahim este un drum fără întoarcere. La capătul acesteia Ibrahim se va scufunda în marea eternităţii. Drumul a fost momentul în care Moise a învăţat ce înseamnă să exişti. Existenţa poţi să o ai dar mai greu este să o simţi, să fie palpabilă. Eric Emmanuel Schmitt, un scriitor grăbit Ibrahim l-a învăţat pe Moise a verbul a dărui. Ceea ce oferi rămâne la tine, ceea ce păstrezi este pierdut pentru totdeauna. Dăruind Moise a realizat că nu există diferenţe dintre oameni. Concepţia filoetnică a fiecăruia dispare în faţa umanităţii. Deşi Ibrahim era doar un arab, în opinia tânărului,  acesta a fost un om. Arabul din colţul străzi nu a murit s-a dus să  întâlnească necuprinsul iar Momo a simţit marea lui natală ca pe marea pe care o căuta de...

Kadare. Stăpânul viselor

Un scriitor  transcede opera sa prin forţa scriiturii. Visul prozei lui Ismail Kadare este confirmarea valorii unice a operei acestui mare scriitor. Opera se împleteşte cu visul. Generalul armatei moarte, Palatul Viselor, Amurgul zeilor stepei, Cina blestemată sunt opere care sunt caracterizate de o lume plină de metafore şi de mister al timpului. Ismail Kadare vine dintr-o cultură mică dar cu o forţă de a visa uluitoare. Rezistenţa Albaniei împotriva marilor puteri este o pagină fascinantă de istorie. Skanderberg, familia Quiprilii şi alţi mari eroi albanezi au format un zid format din pământ şi sânge împotriva cotropitorilor. Kadare a simţit destinul istoric al ţării sale, cea mai vitează ţară a Balcanilor. Legendele poporului albanez au la bază cuvântul. Cuvântul ca şi formă artistică de exprimare şi ca jurământ. Un popor fără cuvinte este mort din punct de vedere spiritual. Ontologia poporului albanez este besa, jurământul sacru. Un albanez când îşi dă cuvântul îşi pune gaj sufletul şi viaţa. Numeroase legende ale albanezilor au în componenţa lor jurământul dat. Ismail Kadare este un scriitor  ce vine dintr-o cultură periferică dar cu o metafizică uluitoare. Generalul comandă armata moartă până la sfârşitul veacului, palatul viselor ascunde pe vecie fantezia onirică a imperiului otoman, cina blestemată este o condamnare a istoriei iar zeii stepei se răzbună amarnic când nu sunt respectaţi. Visul este tema centrală  a marilor romane ale lui Ismail Kadare. Fascinaţia scriituri lui Kadare este călătoria spre alte universuri. După ce laşi din mână romanele lui Kadare sufletul tău visează iar creierul are întipărit în minte un univers creat de autor. Forţa unui mare creator este aceea de a crea lumi. Kadare poate crea lumi. O lume a morţilor, un palat stins de vise, o cină fantomatică, străzi pline de zăpadă.  A scrie este echivalent cu a crea. Kadare nu poate scrie fără să creeze de aceea face parte din...