Marius Ghilezan – Medi, cu ochiul sticlos

De Alexandru Cristian Lumea este plină de incognoscibil  şi  mister ce aşteaptă să fie descoperit. Poetul îşi construieşte o lume a sa. Marii poeţi însă făuresc o lume a lor care seamănă cu lumea din care fac parte, fresca lumii este reprezentată de versurile lor. Volumul Medi, cu ochiul sticlos este un volum multicultural. Poeziile lui Marius Ghilezan sunt clare, profunde şi enigmatice. Clare pentru că transmit un mesaj din mai multe culturi, profunde pentru că fiecare cultură are originalitatea şi trăirea sa interioară. Enigmatice pentru că necunoscutele  unei culturi sunt taina civilizaţiilor trecute şi viitoare. Volumul este un jurnal iniţiatic, o călătorie binom. Prima parte a călătoriei este cea fizică iar a doua parte cea spirituală. Călătoria fizică ne este dată de amintirea în versuri dar şi în imagini, instantanee care ne prezintă diverse locuri din această fascinantă lume. Cea spirituală este evidenţiată de metaforele şi epitetele din poeme. Volumul este împărţit în 6 capitole fiecare capitol reprezintă o cultură sau o Idee a unei culturi. Poezia lui Marius Ghilezan impresionează prin profunda şi variata cultură, o pezie culturală rar întâlnită în poezia contemporană. Primele poezii sunt un prolog al volumului. Aceste versuri îmbină inteligent diverse culturi ( India, Filipine, Africa dar şi insule exotice). Din acest prolog putem radiografia lumea prezentă, o lume pe care poetul o percepe ca  pe o lume cu mai multe dimensiuni temporale. În tulburătorul poem Africa istoria şi timpul au stat pe loc, eternitatea este o caracteristică surprinzătoare. Suspendarea în istorie a continentului negru este farmecul acestei lumi. Parfumuri orientale şi gusturi occidentale se desprind din poeziile începutului acestui volum( Nopţi arabe, Doar spinii îi văd). Dimensiunea religioasă a unor poezii este inteligent şi fin subliniată, Marius Ghilezan fiind un poet elegant, elitist,  care nu are nevoie să trâmbiţeze trăsături, imboldul dat de poezia sa poartă un singur nume, sete de cunoaştere....

Giovanni Papini – Gog

De Alexandru Cristian Viața, cunoașterea, puterea, îndemânarea unui om sunt nimic în rapot cu experiențele trăite de el. Un om puternic, celebru,  trebuie să povestească ceea ce a trăit. Astfel este un veșnic egoist,  iar din viața sa rămâne nimic și cenușă.    Excentricul miliardar Goggins,  sau  mai pe scurt Gog,  este plictisit de moarte. Tot ceea ce are în viața aceasta i se pare nefolositor. Nimic nu poate compensa plictisul și tristețea pe care o are. Trebuie să-și învingă cumva această pornire. Călătoriile și întâlnirile cu diverși oameni sunt cel mai bun panaceu. Oare așa să fie într-adevăr? Având resurse nelimitate Gog decide să încerce să sprijine muzicanți, artiști avangardiști, o fabrică de poezie, soteriologia- știința eliberării, o societate ce luptă pentru moralitatea supremă, o nouă religie Egolatria, Filomania- o nouă filosofie. Uimit de absurditatea unor propuneri Gog se orientează spre oameni. Pentru a scăpa de acest spleen existențial va investi în oameni. De aceea cheltuie foarte mulți bani pentru  a cunoaște o pleiadă de oameni celebri Lenin, Gandhi, Freud, Edison, Einstein, Shaw, Wells și în cele din urmă pe nemuritorul Conte de Saint- Germain. Mirat de credințele acestor oameni dar și de neverosimila duplicitate a unora,  Gog propune ca toți să purtăm măști. Așa ne-ar fi mai ușor să ne ascundem adevăratele trăiri. Totuși ceva îl nemulțumește pe Gog, de ce viața omului este așa de insignifiantă. Cerul nu e altceva decât o pânză sinistră, pe care citesc în fiecare noapte sentința nulității mele iremediabile, concluzionează Gog. Miliardarul este convins că tot ceea ce face civilizația occidentală este să îndobitocească oamenii, să-i abrutizeze, să-i înstrăineze. În conversațiile sale Gog remarcă ușurința  ipocriziei și a falsității. Revoltat acesta subliniază că visul de aur al modernismului este nivelarea universală. Pentru că nu vrea să fie nimic înt-o formă indefinită de societate modernă  Gog este veșnicul revoltat, veșnicul disident al...

Eugen Ovidiu Chirovici – Comando pentru general

De Alexandru Cristian Din istoria politică a lumii fac parte și lucruri ascunse, mistere și trădări fascinante. Poate cineva să creadă că poți salva viața unui om apelând la organizații criminale…? Alertă mare în Italia, generalul american Herbet Lee Clover este răpit de organizația teroristă Frontul Roșu. Un grup de tineri cu vederi neomarxiste și neogramsciene. Poliția din Italia îi cataloghează drept teroriști excentrici, fără o ideologie anume.  Motivul răpirii, generalului, este judecarea acestuia pentru crimele pe care le-a asăvărșit în Coreea și Vietnam.  Marcello și Giacomo sunt doi dintre cei mai buni polițiști ai Italiei. Aceștia realizează că situația este critică chiar dramatică. În niciun caz nu mai trebuie să se repete tragedia cu Aldo Moro, prim-ministrul Italiei răpit și asasinat tot de o organizație  teroristă  de orientare neomarxistă. Este anunțat și colonelul D’ Amico șeful carabinierilor la Roma. Un om scund și îndesat,  dar puternic și hotărât ca un uragan. Este considerat cel mai puternic luptător anti-mafie. Miza este uriașă iar pentru salvarea generalului CIA propune colaborarea cu onorabila societate Mafia. D’ Amico plin de indignare face o serie de cercetări asidue pentru a descoperi adresa unde este sechestrat generalul. În paralel CIA desfășoară o acțiune de mare risc în care implicați sunt și doi capo di tutti capi. Va reuși oare acțiunea energică a șefului carabinierilor sau acțiunea contracronometru a CIA? După zile de sforțări un comando de 90 de secunde va lua cu asalt locul în care este ascuns generalul. Soarta aceastuia stă în măiestria  „căștilor de piele” unitatea de elită a carabinierilor. Sfârșitul acestui roman este tragic prin adevărul revelat. Comando pentru general este un roman de acțiune ce efectiv te ține cu respirația la gură, iar pulsul îți crește energic exact ca într-un veritabil film de acțiune. Eugen Ovidiu Chirovici a scris un roman de acțiune   cu un mesaj profund asupra lumii în...

Haruki Murakami – La sud de graniţă, la vest de soare

Romanul explorează adîncimile sufletului uman, concentrîndu-se asupra metamorfozelor prin care trece sentimentul iubirii de la adolescenţă pînă la maturitate. O poveste aproape ireală despre dragoste şi despre moarte – ca mai toate poveştile lui Murakami

Marius Ghilezan – ImpostURA

De Alexandru Cristian Ce este impostura? Este prezentă în lume? Impostura este acţiunea prin care un om ia un loc ce i se cuvine altui om. Din multitudinea de imposturi prezente în lume, consider că cea mai gravă este impostura intelectuală. Nu te poţi juca de-a intelectualul. Un intelectual se formează greu şi se dezvoltă şi mai greu. Mărturisesc tristeţea cu care am citit cartea lui Marius Ghilezan, ImpostURA-despre snobism şi puterea falsului. Cartea este scrisă pe un ton sarcastic,  jovial, critic, este scrisă cu putere. Revolta interioară este provocată nu de modul de a scrie ci de tema expusă. Oare societatea noastră este plină de impostori? Oare sângele vărsat de la Revoluţie este o jertfă în zadar? Sângele uscat nu ne mai glăsuieşte nimic, nu ne mai tresare nici o emoţie. Veleitarul este simbolul societăţii actuale, acesta are tupeu şi inhibă prin tenacitate, spune Marius Ghilezan. Veleitarul umblă după aprecieri, elogii. Este ambiţios şi ignorant. Veleitarul este personajul arhetipal al cărţii lui Marius Ghilezan. Impostor prin excelenţă acesta îşi măsoară performanţa doar prin kilometrii de tupeu, ne avertizează trist autorul. Societatea română este plină de impostori. Avem academicieni fără opere, biserici pline de negustori şi nu de preoţi cu har, medici care nu mai respectă jurământul lui Hippocrate din Cos. Între mirare sardonică şi tristeţe am citit această carte. Factorii de mediu influenţează impostura în special în societăţile aflate în tranziţie, ne spune autorul cu un fin simţ sociologic. Minciuna cu cât este mai mare cu atât e mai credibilă spunea Goebbels. Marius Ghilezan încearcă să demascheze minciuna, parvenirea şi falsitatea din societarea românească. Distrugător al măştilor veneţiene, autorul ne avertizează ca impostura naşte o lume a subumanului, a dedublării, a minciunii, a schimonosirii, a parvenirii. Civilizaţia modernă decapitează simbolul în opinia lui Marius Ghilezan. Cred că societatea modernă va ajunge să se autodistrugă pentru că decapitează pe...