Bosonul lui Eminescu

Minte uriaşă a neamului românesc Eminescu a reuşit să  lase urmaşilor săi  o operă vastă; poezie , proză , nuvelă , dramaturgie , editoriale , eseuri despre  economie , politică şi  istorie. Printre caietele sale , 44 la număr , s-au descoperit importante preocupări pentru ştiinţele exacte cum ar fi   matematica , chimia şi fizica. Din cele peste 17.000 de pagini scrise de Eminescu doar câteva rânduri ne dau certitudinea că geniul aparţine Universului. Mintea lui Eminescu a putut să producă versuri de o divină frumuseţe şi de o logică impecabilă. Pe lângă versurile diamantine Mihai Eminescu este în opinia mea unul dintre primii fizcieni moderni. În Scrisoarea a-I-a mi-au atras atenţia câteva rânduri. Trebuie să menţionez că le-am parcurs împreună cu mentorul meu , domnul General Niculae Spiroiu fost Ministru al Apărării , un om îndrăgostit de Eminescu. Scrisoarea a-I-a are ca sursă de inspiraţie un imn vedic. Petru Creţia spune că acest minunat poem are şase părţi care se urmează în cerc până la întoarcerea în punctul de început. Scrisoarea a-I-A este un poem cosmologic şi metafizic. Bosonul sau bosonul Higgs este o particulă subatomică descoperită de cercetătorii acceleratorului de particule de la Geneva CERN.  Această particulă are o înrâuire directă asupra  mesei   celorlalte particule din Univers permiţând transformarea energiei în materie. Bosonul este al-12-lea element din Modelul Standard al Universului. Astrofizicienii susţin că materia observabilă din Univers este de 4% restul de 96% este energie şi materie întunecată. Misterioasa energie întunecată  a fascinant mintea fizicienilor multe decenii. Materia întunecată este partea ascunsă care a dat naştere Universului , susţine Eminescu în versurile din Scrisoarea a-I-a. Genialul Eminescu a prevăzut în urmă cu peste  un secol descoperirea bosonului în Scrisoarea a-I-a. În versurile „ La-nceput, pe când fiinţă nu era , nici nefiinţă/ Pe când totul era lipsit de viaţă şi voinţă/ Când nu se ascundea nimica,...

Noi dimensiuni ale mitului Mihai Eminescu

Eminescu poet naţional şi universal de o mare amplitudine intelectuală şi de un enciclopedism rar întâlnit, o dovadă a acestei erudiţii sunt cele 44 de caiete (acum în fondul Academiei Române)pe care Noica le numea miracolul culturii române.Eminescu a devenit mit sau a fost facut mit?O întrebare care a iscat multe răspunsuri care la rândul lor au dus la şi mai multe întrebări. Mitul Eminescu este format dintr-un interesant binom: mitologic şi mitologizat.Primul cuvânt se referă la omul care a devenit un mit al doilea  la opera sa care este temelia şi filonul central al mitului.Poetul este privit ca Demiurgul literaturii române, fondatorul limbii literare române. Demitizarea poetului a început când s-a descoperit că opera sa este formată şi din altceva în afară de poezie.Unul dintre marii ziarişti ai istoriei noastre este Mihai Eminescu, poate cel mai mare.Articolele sale sunt pline de idei politice de primă însemnătate pentru epoca în care a trăit, începutul modernizării României.Acuzaţiile de xenofobie, anti-semitism, naţionalism patriotard au fost prezente încă din perioada când activa ca ziarist la Timpul, între anii 1877-1883. Acuzaţia este una gravă care şi acum apasă asupra spiritului poetului.Manifestările sale de revoltă nu au fost îndreptate împotriva unor popoare ci a unor idei, ca o paranteză referitoare la ura sa faţă de greci reamintesc că marele său prieten Ion Luca Caragiale era de origine greacă. Noua dimensiune a mitului eminescian trebuie sa fie una nu îndreptată asupra omului şi operei ci a ideilor pe care le-a promovat.Să nu uităm că orice popor are parte de trădătorii, mişeii şi hoţii săi, iar Eminescu a a acuzat hoţia, micimea, ignoranţa, suferinţa provocată de oameni altor oameni.Opera sa este străbătută de o lumină pur umanistă.El nu este nici naţionalist, nici anti-semit, nici xenofob, cei care îl acuză de acest lucru fac un mare păcat ignoră dimensiunea universală a umanismului, iar Eminescu are o dimensiune...

Confesiunea unui scriitor oarecare

Scriu pentru a mă elibera de anumite sentimente şi trăiri. Un cuvânt poate cuprinde un milion de sentimente şi infinite idei. Poet, romancier sau dramaturg scriitorul este omul care poate crea din nimic ceva uriaş, memorabil. Shakespeare, Goethe, Cervantes au creat din sufletul lor lumi care şi acum trăiesc şi care nu vor apune decât cu sfârşitul acestei lumi.    Mario Vargas Llosa spunea că un scriitor are un vierme în el care nu-l lasă să trăiască, viermele literaturii. O fiinţă care te consumă şi îţi dă posibilitatea de a crea opere nemuritoare şi adevărate. Nu putem şti dacă te naşti cu acest vierme sau el te acaparează încet, odată cu timpul, putem mărturisi că scrisul ne eliberează, putem zbura peste abisul de netrecut al eternităţii. A scrie poezie înseamnă a scrie ce simţi. A scrie proză este construirea unei lumi în care tu te identifici. A scrie teatru reprezintă viaţa pe care o trăim şi nu o putem explica.     Confesiunile unui scriitor sunt egale cu cele ale unui martir. Viaţa este subordonată scrisului tot ceea ce el simte şi trăieşte este dominat de hârtie. Viaţa condusă de hârtie este viaţa unui scriitor, adeseori fantastică,  este de fapt o viaţă de luptă, chin şi dăruire. Nu poţi scrie în toate perioadele vieţii tale dar poţi gândi ca şi cum ai scrie. Poate nu este bine să scrii ce gândeşti şi ce simţi, spun unii. Dar această oprelişte este terifianta cenzură care  reprezintă închisoarea reală a minţii şi sufletului multor scriitori. În fiecare an încercăm să scriem, nu reuşim întotdeauna,   dar putem afirma că scrisul ne eliberează. Scriitor poate deveni oricine, maestru este o însuşire pe care o capeţi după ani de efort. Un mare scriitor are un dram de talent şi sute de mii de secunde răpite din viaţa sa. Este confesiunea unei vieţi trăite după idealul său. Trebuie...

Lev Tolstoi – Război şi pace

De Alexandru Cristian Istoria uluitoare a marilor puteri este marcată de mari tragedii. Imperiul lui Alexandru cel Mare s-a stins după o cumplită luptă fratricidă. Imperiul Roman a căzut sub berbecii barbarului însetat de cucerite. Imperiul lui Napoleon s-a sfârşit într-un fum temporal, ca un vis măreţ. Război şi pace este capodopera literaturii ruse şi poate cel mai mare roman istoric din istoria literaturii universale. Este un romn ce descrie starea societăţii ruseşti în războiul cu Imperiul Napoleonian dar sub dominaţie culturală franceză. La începutul secolului al-XIX-lea mândra nobilime rusă vorbea numai limba franceză, aproape că uitase rusa. Romanul este vast, dens,  de o limpezime aparte. Lev Tolstoi a rescris romanul de 13 ori înainte de a-l publica. Frazele sunt şlefuite şi atent alese. Romanul este ca un tablou plin de culoare despre o epocă în care glasurile au tăcut şi muschetele au urlat. Acţiunea se petrece între anii 1805-1812 şi începe cu descrierea celebrei bătălii de la Austerlitz, culmea militară şi politică a lui Napoleon Bonaparte. Personajele principale ale romanului sunt Pierre Bezuhov un nobil modest, prinţul Andrei Bolkonski, Nataşa Rostov  o femeie de o frumuseţe remarcabilă. Numărul personajelor este uluitor de mare peste 500, epicitatea romanului este construită ca un solid schelet de fapte idei şi întâmplări. Război şi Pace este reflecţia lui Lev Tolstoi asupra istoriei. Pentru acesta istoria este un înşelător joc de şah unde noi suntem pionii. Mareşalul Kutuzov deşi un ’’bătrân şiret’’ salvează Rusia, pentru că aşa a trebuit să fie, concluzionează Tolstoi. Un roman filosofico-istoric despre măreţia şi decăderea popoarelor. De ce Rusia nu  a fost cucerită de Napoleon? Lev Tolstoi ignoră presupunerile şi analizele istorice, crede că fiecare om sau fiecare naţiune are un destin sau  o soartă proprie  de neschimbat. Obiectivul istoriei este libertatea omului în raport cu spaţiul, timpul şi o cauzalitate cu origini greu de cunoscut, crede Tolstoi....

Svetlana Aleksievici – Dezastrul de la Cernobîl

Premiul Nobel pentru Literatura 2015 De Alexandru Cristian „scrierile ei polifonice, un monument închinat suferinței și curajului în vremurile noastre” Câteodată istoria ne face oribile feste. Cele mai sigure lucruri devin un pericol, iar viața o interogare asupra a ceva. Moartea unei lumi nu este neapărat nașterea unei noi lumi. Poate fi declinul perpetuu al acelui univers. Dezastrul de la Cernobîl  a precedat stingerea visului de aur al socialismului sovietic. Evenimentul de la Cernobîl  a lăsat urme adânci fizice dar mai ales metafizice. Oamenii care au supraviețuit catastrofei de la Cernobîl sunt noii hibakusi, hibakusi fiind supraviețuitorii celor două dezastre nucleare din Japonia. În  termeni fizici dezastrul de la Cernobîl  a afectat 2,1 milioane de oameni dintre care 700.000 erau copii. Peste 70% din radiații s-au abătut asupra Bielorusiei. Înainte de Cernobîl rata afecțiunilor oncologice era mică, 82 de cazuri la 100.000 de oameni, după Cernobîl s-a mărit de 74 de ori, 6000 de cazuri la 100.000 de oameni. În termeni metafizici efectele au fost greu de surmontat. Oamenii caută și acum în sufletul chinuit și pustiit vinovatul. Cine e vinovat? Omul de știință, omul de partid, sistemul. Svetlana Aleksievici  a scris o carte în care nu dorește să caute vinovatul. Jurnalista descrie o tragedie umană, încercând să o cuprindă din punct de vedere metafizic. Cartea Dezastrul de la Cernobîl are ca subtitlu Mărturii ale supraviețuitorilor. Sunt gândurile unor omeni care te cutremură și te lasă împietrit în fața Istoriei. Lichidatorii au fost cei care au suferit cel mai mult. Cei care au intervenit exact în momentul avariei. Aceștia s-au îmbolnăvit grav, diferite forme galopante de cancere. Soția unui lichidator povestește plină de uimire cum medicii i-au spus că soțul său nu mai este un om, este un adevărat reactor și că o să ardă amândoi. Dar ea ardea de dragoste pentru bărbatul ei și nimic nu  a împiedicat-o...