Mo Yan – Schimbarea

Premiul Nobel pentru Literatură, 2012 De Alexandru Cristian “cu un realism halucinant reuşeşte să îmbine poveştile tradiţionale cu istoria şi cu contemporanul” Ce este o transformare a unui om? Un drum parcurs în viaţă în care acel om face anumite alegeri. Alegerile de la un anumit moment ne conduc viaţa. Alegerile pot avea cauză internă sau externă. În societăţile închise alegerile au de cele mai multe ori o cauză externă. Schimbarea pe care a făcut Mo Yan de la un băiat singuratic şi exmatriculat de la şcoală la scriitorul ce este astăzi este descrisă plină de umor şi de fină ironie la adresa Chinei de după jumătatea secolului XX. În timpul lui Mao este societatea sino-comunistă este o societate semi-medievală dominată de Marele Cârmaci. Revoluţia Culturală dintre 1966-1976 nu a reuşit în totalitate dezrădăcinarea mito-istoriei Chinei. Oamenii erau interesaţi de trecutul plin de basm al Imperiului Celest. Mo Yan citea  cu pasiune romanele clasice ale Chinei cum ar fi Visul din Pavilionul Roşu,  Trei regate, Călătorie spre soare apune monumente ale literaturii chineze din toate vremurile. Aceste romane sunt izvorul de la care s-a adăpat actualul laureat al Premiului Nobel, o dovadă certă că istoria şi cultura nu trebuie ignorate. În timpul în care Mo Yan cel ce tace, numit la şcoală Mo Gură Mare, s-a dezvoltat China arăta ca un lagăr enorm în care oamenii se plimbau într-un anumit spaţiu permis. Localităţile era localităţi fantome, nimeni nu se afişa pe stradă dacă nu avea un motiv. Mo Yan a arătat lumii întregi că te poţi revolta prin literatură, a încetat să mai vorbească şi a început să scrie. Nu este un scriitor partizan al regimului din moment ce toată opera sa este o subtilă ironie la nebunia unui regim autoritar. După moartea lui Mao în conştiinţa colectivă a intrat spaima, în mod real şi logic tot poporul chinez...

Michel Onfray – Scurt manifest hedonist

De Alexandru Cristian Naşterea filosofiei  a avut loc în  Grecia Antică. Filosofia s-a maturat de-a lungul timpului dând naştere mai multor curente filosofice. Ca piatră de hotar este reprezentată gândirea socratică, aşadar există presocratici şi post-socratici. Din post-socratici s-au desprins platonicieni şi aristotelicii. Filosofia hedonistă zace în tabăra învinşilor, ne spune Michel Onfray în Scurt manifest hedonist.  Filosoful francez consideră că hedonismul a fost înfrânt datorită dominaţiei creştine cu origini platoniciene a Occidentului. În prezent o grămadă de autori fac filosofie de dragul de a face filosofie, mai exact să faci filosofie pentru filosofi este un impas antifilosofic, coinchide Michel Onfray. Acest manifest cuprinde câteva domenii dominate de curentul creştino-platonician care ar trebui reinterpretate, o adaptare hedonistă a gândirii occidentale. Psihologia occidentală este dominată de freudism. Subconştientul este un cuvânt pe buzele a sute de milioane de oameni. Filosofului  francez acest lucru i se pare chinuitor, de ce o psihologie torturantă pentru Occident? Hedonismul propune o psihagogie plină de seninătate, bunătate, fericire şi ataraxie. Poţi să faci orice lucru doreşti fără să te mai gândeşti mult la consecinţe, o psihologie liberă de prejudecăţi freudiene. Etica hedonistă are ca principal crez Bucură-te şi bucură la rândul tău fără să faci rău, nici ţie, nici altcuiva. Este o etică eliberatoare de strânsorile gândirii creştine şi de idealurile platoniciene, susţine Onfray. Estetica hedonistă este reprezentată de naşterea anartistului. Anartistul foloseşte orice lucru din mediul înconjurător  şi îl consideră o artă. Fondatorul acestui curent, Marcel Duchamp este apropiat curentului dadaist, de fapt amândouă au mers în paralel dezvoltându-se la începutul secolului XX. Noua estetică trebuie să fie o estetică cinică, opusă gândirii platoniciene, un omagiu adus  lui Diogene din Sinope. Erotica occidentală este dominată de obsesia androginităţii, teoria dorinţei ca lipsă este de neacceptat în viziune hedonistă. Omul trebuie să fie atras de o altă fiinţă doar pentru că îi place, nu că...

Isabel Allende – Ţara mea inventată

De Alexandru Cristian O dictatură poate lăsa urme adânci în conştiinţa unui popor. Un dictator este ca un tată autoritar, ca un stăpân fără milă. După dispariţia sa rănile deschsie ale sufletului sângerează. Hemostaza din timpul dictaturii este dată de frică, odată eliberat de  frică, sufletul,  vine durerea. Şi-a pierdut ţara de două ori în 1973 şi 2001. Data de 11 septembrie şi ziua de marţi este fatidică în viaţa scriitoarei Isabel Allende. Ţara mea inventată ( Mi pais inventado ) este un roman al devenirii, o biografie a ţării sale de suflet Chile. O ţară care este unica depozitară a viselor şi gândurilor sale. Chilienii sunt legaţi de pământ. Pentru că pământul este părintele care veşnic îi ocroteşte. Poporul chilian, de altfel mândru, este un popor fragil. Fragilitatea sa vine din faptul că Chile este o ţară modernă cu reminiscienţe de mentalitate tribală spune Allende. Literatura chiliană este una puternic erotizată, tema bordelului este obsesia scriitorilor chilieni, lucrul care nu este pe placul visătoarei Allende. Matriarhatul din Chile este puternic, mama are o figură mitică, gigantescă. De ce? Pentru că femeile chiliene iubesc cu patos, sunt războinice în amor, ne mărturiseşte Isabel Allende.  Amazoanele chiliene luptă pentru bărbaţii lor şi pentru familia lor. Sunt eroine pe care Allende le apreciază enorm. Jertfa lor nu este în zadar, lupta lor este un câştig pentru poporul chilian, puterea femeilor de a lupta este braţul armat al soţilor, fiilor, fraţilor. Ţară ultracatolică Chile este măcinată de idei şi viziuni diferite. Pe lângă altarele pline de sfinţi se înşiră ieftine cocioabe sau tarabe unde magia şi tarotul sunt la putere. După catedrală se vede lungul şir al caselor pline de spirite mai multe sau mai puţin reale. Homo chilensis este un om aplecat spre bârfă şi misticism. Nepoată a preşedintelui Salvador Allende Gossens, Isabel Allende mărturiseşte că Pinochet este un titan. Acesta...

Milan Kundera – Ignoranţa

De Alexandru Cristian Ce înseamnă a avea o patrie? A fi născut într-un loc în care prima oară ai simţit, ai vorbit, ai iubit, ai cunoscut lumea, ai visat. Patria este leagănul pământesc al oricărui om. Poţi avea mai multe patrii? Milan Kundera spune că poţi avea câte vrei, important este să simţi că faci parte din acel loc. Irena este exilată în Franţa de peste douăzeci de ani, Josef la fel. Au plecat după Primăvara din 1968, după ce tancurile roşii au zdrobit dorinţa de libertate a ţării lor. Patria pentru ei este o noţiune abstractă, este o amintire pierdută în colţul minţii. Ignoranţa cu care ei tratează lipsa patriei nu trebuie să ne mire. Pentru aceştia  patria a fost reprezentată de oameni care au alcătuit universul lor. Fără acest univers ei sunt pierduţi, nu îşi mai ştiu originile. Familia şi prietenii reprezintă de cele mai multe ori patria unui  om. Ziua îi arăta paradisul pe care-l pierduse noapte infernul din care fugise, acesta este coşmarul unui exilat în perioada Cortinei de Fier.  Amândoi vor reveni în Boemia natală şi vor cunoaşte dezamăgirea, speranţa şi visul. Între cei doi se va înfiripa o poveste lăsată neterminată. Revenirea lor este continuarea şi sfârşitul poveştii din tinereţe. Ignoranţa lor este povestea  de dragoste de care şi-au dat seama prea târziu. Ea se va încheia după ce se va consuma pentru că nu mai avea sens după zeci de ani. Doi străini nu pot avea o adevărată poveste de dragoste. De remarcat că autorul foloseşte denumirea Boemia şi nu Cehia. Boemia este originea acestei patrii. În timpul comunismului ţara era formată din două entităţi diferite.Irena şi Josef   nu erau cehoslovaci ci boemieni. Noţiunea de patrie este raportată la scurtimea vieţii noastrea, trăim prea puţin pentru a avea mai multe patrii. Un om când se mută în altă ţară are nevoie de...

Ryu Murakami – Albastru nemărginit, aproape transparent

De Alexandru Cristian