Marin Radu Mocanu – Oameni de nicăieri

Marin Radu Mocanu

Marin Radu Mocanu s-a născut la 23 aprilie 1938 în Alexandria, județul Teleorman. Absolvent al Facultății de Istorie de la Universitatea București (1962). Din 1962 a fost cercetător științific (arhivist) la Arhivele Naționale Centrale, iar începând cu 1992 a ocupat funcțiile de director al acestei instituții și profesor în cadrul Facultății de arhivistică. Semnează în numeroase reviste precum Ramuri, România literară, Luceafărul, Contemporanul etc. Este membru al Uniunii Scriitorilor. „În anii ‘75-‘80, nu am putut trece de cenzură cu romanul Oameni de nicăieri – o frescă a anilor ‘55-’60 despre viața orășelului meu (Alexandria) – povestește Marin Radu Mocanu – din cauza caricaturizării unor activități de partid, iar când era aproape să trec (la Editura Cartea Românească) cu sprijinul marelui prozator Marin Preda (teleormănean și el), acesta a decedat (în mai ‘80), rămânând să-l editez ulteior”. În cele din urmă a debutat editorial în anul 1978.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *