Volumul Idei de Schimb reprezintă o critică devastatoare a subdezvoltării intelectuale românești.
Volumul Idei de Schimb (http://matei.org/idei), subintitulat ”Cum ar fi dacă grija intelectualilor ar fi pedagogia, nu teologia, a politicienilor canalizarea satelor, nu terminarea doctoratelor, iar a clerului iubirea aproapelui, nu a trecutului,” este o analiză critică a unor date și fapte ce s-au acumulat în ultimii 20 de ani și care relevă o imagine paradoxală despre România. Progresele făcute în unele domenii au pus într-o lumină și mai puternică carențele socio-culturale ale post-comunismului românesc.
Lucian Sârbu sumariza volumul cu aceste cuvinte:
”Chipul unei epoci îl întrevezi după cronicile care se scriu despre ea. Asta nu înseamnă că volumul despre care urmează să vorbesc e unul scris de un jurnalist, ci de un sociolog al comunicării, Sorin Adam Matei, cunoscut în România pentru cărțile sale anterioare: „Boierii minții” și „Idolii forului” (volum colectiv coordonat în colaborare cu Mona Momescu). În aparițiile precedente Sorin Adam Matei punea sub semnul întrebării paradigma modernizării românești din perspectivă culturală. Concluzia era că în ciuda aparențelor și autocaracterizărilor suficientizante de cultură „europenizată”, „modernă” (chiar „postmodernă”) ș.a.m.d. în realitate spațiul cultural românesc e dominat de niște relații simbolice și de putere de tip neofeudal în care câteva „grupuri de prestigiu” formate din intelectuali lipsiți de o specializare anume (așa-zișii „boieri” ai minții) produc o fascinație cvasi-mistică asupra publicului intelectual de la noi. De aceea autorul preferă să instituie termenul de „paramodernitate” românească, adică o modernitate dubioasă, paralelă, de fapt, cu modernitatea. O modernitate în care un discurs intelectual în aparență foarte actualizat, „adus la zi”, se împletește talmeș-balmeș cu fascinații religioase și atitudini profetice și în care aparenta ancorare în actual a elitelor e dublată de o înțelegere îndoielnică, anacronică, a funcției și rolului social al culturii.
Dacă în primele două volume autorul discuta, așadar, condițiile intelectuale ale modernității românești, în volumul „Idei de schimb” el ajunge să discute condițiile materiale și, din acest punct de vedere, „Idei de schimb” nu reprezintă altceva decât o completare necesară a volumelor precedente. Nu e de ajuns să vedem de ce avem intelectualii pe care îi avem; trebuie să vedem și de ce avem publicul cultivat pe care îl avem.
S-ar putea spune, pe scurt, că volumul reprezintă o radiografie a contrastelor materiale care macină societatea românească de azi. În „Idolii forului” Sorin Adam Matei se întreba de ce nu e posibilă o „clasă de mijloc” a spiritului în România, adică de ce nu e posibilă existența unei masse de intelectuali critici, bine specializați pe felia lor de competență și lipsiți de complexe față de intelectualul-geniu care a citit multe, dar nu s-a specializat în nimic – atât de vizibil în spațiul public românesc? Răspunsul se poate găsi în „Idei de schimb”: pentru că în România, de fapt, nu prea există condițiile materiale necesare pentru crearea unei clase de mijloc în general.
…
Ar mai fi multe de spus, dar trebuie să lăsăm cititorului plăcerea de a descoperi singur toate „ideile de schimb” propuse de Sorin Adam Matei. Și care nu sunt deloc puține. În ceea ce-l privește pe autor cred că „Idei de schimb” încheie o veritabilă operă de disecție cultural-rembrandtiană: începută mai întâi cu „capul” („Boierii Minții”), continuată cu membrele și extremitățile (colecția de eseuri colective din „Idolii forului”) opera de disecție ajunge concret la scormonirea printre intestine, ficați, stomacuri, inimi („Idei de schimb”). Concluzia acestei trilogii sui-generis pare a fi următoarea: pentru a vindeca organismul (cultura română) trebuie mai întâi să-i înțelegem și să-i corectăm mecanismul (eșafodajul social-economic). Suntem pregătiți să o facem? Sunt elitele noastre pregătite să o facă? Iată câteva întrebări al căror răspuns numai deceniile viitoare ni-l vor putea da.”
Leave a Reply