Demersul făcut prin elaborarea prezentului lexicon are un întreit scop:
În primul rând am fost animaţi de dorinţa de a aduna într-o lucrare cu caracter unitar şi de sine stătător o parte din ceea ce, În urmă cu douăzeci de veacuri, au creat marii jurişti romani, punând bazele dreptului modern şi ceea ce, tot de atâtea veacuri, a rămas neschimbat în pofida transformărilor petrecute în societate şi în legislaţie.
În al doilea rând, în selecţia pe care am făcut-o cu ocazia alcătuirii acestei lucrări, am avut în vedere nu numai acele reguli, instituţii şi concepte romane care îşi găsesc şi în ‘prezent corespondent, fie în textele legale ale dreptului nostru, fie în instituţiile, conceptele sau aplicaţiile acestuia, ci şi unele reguli din dreptul canonic, care prin perceptele etice şi morale pe care le enunţă, sunt şi în prezent de actualitate; prin aceasta am dorit să punem la îndemâna celor interesaţi – studenţi la facultăţile de drept, filosofie, sociologie, psihologie,
teologie şi chiar litere (cu deosebire limba latină), practicieni şi teore ticieni din domeniile corespunzătoare – o lucrare care să servească în munca de studiu şi documentare, dar şi oamenilor instruiţi, în general, eatefolosesc expresii, sintagme şi maxime latine în lucrări sau discursuri elevate – pentru care, lucrarea ‘va servi drept material de inspiraţie şi barometru de control al corectitudinii termenilor utilizaţi.
În al treilea rând, scopul nostru a fost acela de a readuce în memoria juriştilor şi a celorlalţi oameni instruiţi, ceea ce a rămas esenţial şi peren din dreptul roman, – această capodoperă care a exercitat o influenţă extraordinară asupra gândirii juridice universale, datorită logicii sale severe şi consecvente =, dar şi din întregul tezaur culturallatino-roman.
Când Roma intra în istorie, lumea antică cunoştea deja câteva coduri legislative (Codul lui Hamurabi – în Babilon, Legile lui Manu – în India, Codul lui Mu – în China), care În prezent sunt simple documente
de arhivă, pe când dreptul roman are un loc deosebit în istoria universala a dreptului.
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply