„Change by design este o călătorie prin câteva dintre stadiile importante ale gândirii specifice designului. Nu se dorește a fi un ghid de genul „cum să”, căci, în ultimă instanță, aceste abilități se deprind cel mai bine prin practică. Speranța mea este că voi reuși să furnizez un sistem de referință, care îl va ajuta pe cititor să identifice principiile și practicile caracteristice unei gândiri de tip design remarcabile. După cum sugerez în capitolul 6, gândirea-design înflorește într-o bogată cultură a artei povestirii și, în acest spirit, voi explora multe dintre aceste idei relatând povești extrase din experiența IDEO, ca și a altor companii și organizații.” Tim Brown
„E ca și cum ai lua lecții de golf de la antrenorul lui Tiger Woods. Organizația condusă de Tim Brown, IDEO, a câștigat mai multe premii pentru design inovativ decât orice altă companie din lume. Așa că, dacă doriți să fiți inovatori la locul de muncă, cel mai bine ar fi să învățați acest lucru de la un campion.” Chip Heath, autorul cărții Made to Stick
Leave a Reply