În Anglia secolului al XlX-lea se spunea ca pasul cel mai important din viaţa unui barbat este acela când intra prima oara pe uşa Templului în care toţi Fraţii îl recunosc ca fiind de-al lor. Cartea de faţa ne istoriseşte, din perspectiva unui prieten care a lasat de mult timp în urma, cronologic vorbind, statutul de Ucenic, ce se întâmpla DUPA acest pas. Ştefan Mâşu care în ultimii ani şi-a construit un solid statut de scriitor de literatura ezoterica a realizat o construcţie livresca foarte complexa, care are cel puţin doua merite fundamentale. Primul este acela ca lucrarea de faţa este un indubitabil instrument de lucru pentru cei care au paşit în Lumina. Nu este un ghid la urma urmei, revelaţiile nu pot fi împartaşite pâna la capat, sunt rodul unei stari de spirit eminamente individuale, dar este un exemplu concludent şi semnificativ. Al doilea este acela ca inclusiv cei care nu cunosc Echerul şi Compasul pot fi mult mai lamuriţi despre intenţiile şi scopurile Ordinului nostru iniţiatic decât au fost pâna acum.
De acelaşi autor
De la ucenic la calfă în Francmasonerie
Leave a Reply