Şi, în această zi care piere, împodobită cu cele mai frumoase bijuterii ale lui Dumnezeu, eu îl aştept. Picioarele mele îl aşteaptă, îndepărtate, ca acelea ale femeilor din trecut, ca
acelea ale femeilor din viitor. Sunt animalul pregătit pentru sacrificiu, cel menit să măgulească orgoliul zeilor. El mă acoperă cu trupul lui şi eu îl las să treacă fără să-i opun vreo rezistenţă.
Îmi străpunge sufletul şi pântecele aşa cum un fulger sfâşie bolta cerească. Intru în scânteierea simţurilor. Dorinţa mi se urcă la cap, de parcă aş fi băut rachiu de porumb. Fiinţa mea, întreaga mea fiinţă ia foc bucăţică cu bucăţică, până când se transformă în cenuşă. Gemem şi cuvinte imprudente ne ies din gură: te iubesc. Te voi iubi totdeauna. Am mers atât de departe încât am impresia că momentele care vor urma de acum înainte vor fi terne şi goale.
Leave a Reply