În Japonia secolului al XVI-lea, să fii kabuki („destrăbălată”) însemna să sfidezi convenţiile, să îmbrăţişezi noul (şi moda „barbară” adusă de occidentali). Aşa i se va spune şi lui Okuni, fata de la ţară al cărei viitor nu prevedea nimic spectaculos, dar care îşi află vocaţia în dans. Dansul o va purta spre Kyoto şi Edo, dansul îi va deschide drumul spre inima bărbaţilor, spre palatele samurailor şi ale concubinelor imperiale. Însă pe frumoasa Okuni nu o atrage strălucirea aristocraţiei. Pentru ea, arta spectacolului se îmbogăţeşte în stradă, unde viaţa freamătă neângrădită. Aici, în faţa oamenilor de rând, printre jongleri, muzicanţi şi femei uşoare, dăruieşte tot ce are mai bun, aici prind viaţa, din iubirile, dezamăgirile şi speranţele artiştilor, personajele pe care le interpretează, aici ia naştere teatrul Kabuki, arta inovatoare ce rupe legătura cu rigidul No. Îmbinând ritmurile dansurilor sacre din templele nipone cu muzica vie cântată de oamenii de rând, care îşi exprimă neângrădit pasiunile, Okuni devine prima dansatoare de Kabuki.
„Romanul lui Ariyoshi o repune în drepturi pe legendara Okuni din Izumo, ale cărei merite artistice au fost trecute sub tăcere timp de câteva secole într-o societate dominată de bărbaţi.” (World Literature Today)
Leave a Reply