De Alexandru Cristian
Visul este un mister al timpului. Când visăm ieşim din timpul cognoscibil sau intrăm într-ul alt timp? Visul este o depăşire a vieţii, mulţi văd visul ca pe o proiecţie a incoştientului.
Milorad Pavić vede visul ca pe o parte a timpului. Romanul său Mantia de stele (Zvezdani Plašt) este un roman plin de forţă onirică. Visul este tema centrală a acestui roman plin de iluzie. Căderea în vis (catabaza) şi ieşirea din vis( anabaza ) sunt temele centrale ale romanului. Declanşarea acţiunii este provocată de găsirea unei cărţi astrologice care poartă titlul Mantia de Stele a împăratului Henric al-II-lea. Scenele se succed cu repezicune. Spaţiul iugoslav este un spaţiu în care timpul îşi împleteşte fuiorul pe diferite meridiane istorice. De la despoţii sârbi ai secolului al-XV-lea la bombardamentele N.A.T.O. Totul este o scurgere a timpului. O scurgere necontrolată, continuă şi egală.
Romanul este construit din mai multe poveşti. Este o povestire în ramă, un roman-puzzle. Poveştile sunt guvernate de simboluri zodiacale care sunt atent analizate. O interesantă poveste este cea a furtului de timp. Un bărbat din secolul al-XVIII-lea reuseşte să fure timp pentru se vindeca şi trăi mai mult . Timpul furat provine din alt secol, secolul XX. Acestă poveste ne arată că timpul este egal împărţit pentru toţi. Timpul nu poate fi împrumutat sau furat. Timpul este un bun dat de către Creator, clepsidra nu poate fi întoarsă decât de o forţă supremă.
Pavić explorează şi fascinanta idee a morţii. Există o moarte secundară, omul care moare timp de 40 de zile nu realizează că moare. Acestă poveste confirmă prezenţa a două dimensiuni. Prima este cea telurică în care omul îşi duce viaţa în limite temporale apoi cea celestă unde timpul nu mai contează. Moartea este împlinirea actului suprem numit viaţa. Moartea este măsura tuturor lucrurilor, spun vechii înţelepţi. Cu ajutorul ei realizăm efemeritatea noastră.
Romanul este scris alert, plin de vervă. Este o combinaţie de roman psihologic, filosofic, istoric şi poliţist. Povestirile atent alese confirmă crezul lui Pavić, nimeni nu este mai presus de timp. Astrul tău este prezent în viaţa ta pe tot parcursul vieţii terestre. Credinţa romanicerului sârb este că după moarte există o altă viaţă care se desfăşoară în altă viaţă sau timp.
Dragostea moare când îi seacă imaginaţia şi când îşi pierde mirosul său anume. Un citat remarcabil şi o metaforă uluitoare care ne convinge că Milorad Pavić este un reprezentat de seamă al literaturii sud-est europene în secolul XX.
Numele iubirii mele pe care surzenia încearcă să mi-l şoptească. Iubirea este o confirmare a omului iar omul o confirmare a timpului.
Leave a Reply