Într-o perioadă socială şi economică în care tendinţa legiuitorului este aceea de a reglementa în exces viaţa socială, respectiv de a îmbrobodi în proceduri din ce în ce mai complicate mecanismul de înfăptuire a vieţii economice, simplitatea fără simplificare şi esenţializarea demersurilor capătă din ce în ce mai multă substanţă inclusiv în materia procedurii de achiziţie publică. O.U.G. nr. 34/2006 este unul dintre cele mai modificate acte normative, şi aceasta nu pentru a crea mai multă predictibilitate legislativă, ci pentru a acomoda anumite interese şi înţelegeri birocratice. Grija pentru modalitatea de folosire a banului public nu poate fi subliniată eficient de o procedură complicată şi schimbătoare, ci de o procedură simplă şi aptă de a fi înţeleasă cu eforturi intelectuale nu ieşite din comun. Generalitatea actului normativ, determinată de transpunerea dreptului Uniunii Europene în domeniu, nu ajută caracteristica despre care vorbeam, anume simplitatea procedurii, ci o îngreunează în condiţiile în care acelaşi concept poate primi sensuri şi interpretări diferite. Schimbarea naturii juridice a contractului de achiziţie publică, dar doar prin perspectiva O.U.G. nr. 34/2006, nu ţine seama de incidenţa Legii nr. 554/2006, legea contenciosului administrativ care analizează la rândul său natura juridică a contractului menţionat. De asemenea, modificarea repetată a naturii juridice a procedurii de soluţionare a contestaţiilor se schimbă în nota menţionată anterior, anume aceea de a generaliza fără principii, de a complica fără a face o procedură coerentă, de a simplifica evitând simplitatea.
La actualizarea lucrării au fost avute în vedere, pe lângă modificările aduse materiei achiziţiilor publice de O.U.G. nr. 76/2010, aprobată prin Legea nr. 278/2010, Legea nr. 284/2010, Legea nr. 279/2011 sau O.U.G. nr. 114/2011, şi dispoziţiile Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, care modifică O.U.G. nr. 34/2006 de la data de 1 septembrie 2012.
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply