Carl Gustav Jung, unul dintre cei mai importanţi gânditori ai vremii noastre, a influenţat în profunzime aproape toate aspectele culturii moderne, incluzând medicina, religia, filosofia, literatura, arta şi, desigur, domeniul în permanentă evoluţie al psihanalizei. Născut în Elveţia în anul 1875, acest fiu al unui pastor sărac de la ţară şi al soţiei sale suferind de tulburări psihice avea să devină, până la sfârşitul vieţii sale, o personalitate de marcă, vasta sa operă şi învăţăturile sale ajungând să fie cunoscute în lumea întreagă.
Prin teoriile sale de pionierat despre personalitate şi inconştient, Jung a creat mulţi termeni pe care astăzi îi considerăm obişnuiţi: arhetip şi inconştient colectiv, introvertit şi extravertit, anima şi animus, sincronicitate şi individuaţie, şi chiar spiritualitate New Age.
Totuşi, în ciuda faimei lui Jung, amănuntele vieţii sale au fost învăluite de taină şi controversă. Acum, biografa Deirdre Bair se bazează pe cercetări noi, informaţii de la surse neutilizate până în prezent, pentru a-l înfăţişa pe părintele psihologiei analitice aşa cum nu l-am mai văzut niciodată până acum.
Fără a fi deloc un apologet al subiectului ei, Bair zugrăveşte un portret captivant, obiectiv şi foarte uman al controversatului geniu. Rezultatul este o lucrare fundamentală şi autorizată, care constituie o lectură accesibilă şi promite să fie sursă pentru viitoarele discuţii şi dezbateri despre Jung şi despre impactul său durabil asupra modului în care gândim despre noi înşine şi despre lumea noastră.
Jung a fost „prinţul moştenitor” al lui Sigmund Freud, ales cu grijă de mai vârstnicul părinte al psihanalizei pentru a deveni primul preşedinte al Asociaţiei Psihanalitice Internaţionale în 1910. Cu toate acestea, în 1914 Jung a abandonat teoria lui Freud pentru a-şi găsi propriul sistem de psihologie analitică. Pe măsură ce influenţa lui Freud a scăzut de-a lungul anilor, ideile lui Jung — despre interpretarea viselor, despre integrarea psihicului ca ţel al dezvoltării personale, despre rădăcinile comune ale tuturor mitologiilor umanităţii — au dobândit o influenţă covârşitoare.
Însă Jung a fost, de asemenea, subiectul multor controverse şi speculaţii. Oare a falsificat respectatul om de ştiinţă datele care au dus la importanta sa teorie despre inconştientul colectiv? A fost el un antisemit, un simpatizant şi colaboraţionist nazist? A fost un misogin care a avut relaţii poligame pe tot parcursul vieţii sale? Este Jung, într-adevăr, autorul celebrei sale autobiografii, Amintiri, vise, reflecţii, sau aceasta a fost corectată şi rescrisă după moartea sa?
Bazându-se pe accesul fără precedent la arhive private, pe interviuri, jurnale analitice şi ciorne ale lucrărilor lui Jung, Bair se ocupă de aceste acuzaţii şi separă realitatea de mit şi înţelegere eronată, dezvăluind fapte uimitoare despre viaţa personală şi profesională a lui Jung. Aflăm adevărul despre rolul lui Jung ca „Agentul 488″, lucrând pentru guvernul Statelor Unite în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, despre relaţiile cu femeile din viaţa sa şi despre conţinutul real al lucrărilor despre care s-a spus că ar dovedi delictele sale ştiinţifice.
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply