Şi dulce e lumina este a doua culegere de povestiri publicată de Philip Ó Ceallaigh la prestigioasa editură Penguin, după extraordinarul debut reprezentat de Însemnări dintr-un bordel turcesc, cu care a câştigat premiul Rooney pentru Literatură Irlandeză, Glen Dimplex New Writers Award şi elogiile criticilor britanici şi americani. Multe dintre povestirile din noul volum au ca subiect aceeaşi căutare existenţială ce duce la preumblări prin zone de ţară şi oraşe ciudate, observaţii fine şi întâlniri sexuale lipsite de sentiment, iar tonul lor este degajat şi uşor uimit în faţa diverselor forme de dezumanizare, a absurdului situaţiilor şi a lipsei de soluţii. Însă de data aceasta decorul lor depăşeşte graniţele Europei de Est, iar povestirile sunt mai ample, subiectele mai profunde, cititorul are tot timpul să se integreze în atmosfera şi să rămână marcat de întâmplări fără precedent. Desigur, nu lipseşte nici umorul sau ironia – trimiterile parodice la romanul Alchimistul de Paulo Coelho nu vor trece neobservate!
„Naratorul lui O’Ceallaigh (căci personajele sale principale sunt mereu bărbaţi, femeile doar receptacule în lumea lui), aflat în căutarea liniştii interioare, trebuie să evite orice autoanaliză şi să se autocondamne la uitare. Din clipa în care face asta, însă, devine incapabil de a mai învăţa. Şi astfel devine un călător etern într-o lume pustie, al cărei demiurg este chiar el. O lume în afara timpului şi spaţiului cunoscute de noi.” (The Independent)
De acelaşi autor
Însemnări dintr-un bordel turcesc
Povesti de bazar. Big bazar…la Stambul birjar!