Intrarea cafenelei era luminată discret de două felinare aşezate de o parte şi de alta a firmei colorate, atârnate sub bolta de deasupra uşilor de la intrare. Sile o văzuse cu prilejul primei invitaţii de sărbătoarea Crăciu-nului, trecând prin faţa ei împreună cu Mirela Mireille Minou, dar intrând pe o altă uşă laterală de pe strada Portului.
A aşteptat câteva minute peste drum, să vadă dacă intră sau iese cineva din cafenea, părându-i-se că ar fi închisă, deşi nu trecuse cu mult peste ora şapte seara. După ce a văzut ieşind doi marinari, foarte bine dispuşi, care au apucat-o în jos, spre port, împărtă-şindu-şi cu glas tare impresii şi râzând în hohote, despre isprăvile lor de la cafenea, Sile a trecut strada şi a intrat, închizând uşa încet în urma lui, de parcă-i era teamă să nu trezească pe cineva înăuntru.
În micul hol în care intrase, l-a întâmpinat portarul: un bărbat înalt, mustăcios, îmbrăcat într-o şubă albă, cu fireturi aurii, ca un general, şi pe cap purtând o căciulă cazacă, cu numele cafenelei înscris pe ea.
– Bună seara, boierule!… Bine-aţi venit! l-a întâmpinat portarul. Doriţi la cafenea, ori la cofetărie?
– La cofetărie, a răspuns Sile, stă-pânit de emoţia omului care intra pentru prima dată într-un asemenea local…
fragment
Leave a Reply