Tânărul Alexandru Cristian scrie o poezie sensibilă, lipsită de angajările generaţioniste ale poeţilor tineri de astăzi. La curent cu tehnicile mai vechi şi mai noi ale poeziei, dar confortabil într-o zonă care poate părea neiniţiaţilor în poezie locul comun, convenabil multor poeţi, Alexandru Cristian îşi urmează cu francheţe propriile convingeri estetice, într-o formulă care îl evidenţiază printr-o nuanţată simplitate, atât de rară în poezia de astăzi.
Alexandru Cristian reuşeşte în principal poemele autoreferenţiale care dovedesc un neo-expresionist inteligent şi sobru. Discreţia cu care scrie şi îşi trăieşte poezia este singura parte din bucuria acestui visător zbuciumat: “Iarăşi acelaşi chin, s-a rupt din nou foaia/ acum şi foarfeca” (Colaj).
Scriu cuvinte ce zboară cu un înţeles straniu, mic, ciudat. (Anti-Poezia)
Scriu cuvinte ce zboră cu un înţeles
straniu, mic, ciudat.
Vorbesc de metafore uitate acum, când scriu cuvinte ce sunt goale,
speranţe în literatură mai am, cu greu
un mort în mine se trezeşte la poezie.
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply