Opera de artă este o fascinaţie a artiştilor. Când opera îi depăşeste aceştia intră în neantul nimicului. Un gol vid îi cuprinde şi nu sunt salvaţi decât de o moarte ce dă naştere unei vieţi.
Tazio Firelli un tânăr torturat de existenţă se decide să moară. Faleza Palomba Sol era scăparea spre o altă existenţă fără banalitate. Când apare Binefăcătorul, Tazio simte dorinţa de a experimenta viaţa. O viaţă chinuită şi monstruoasă. Binefăcătorul său este Zeus Peter Lama un artist genial cuprins de mândrie şi ură asupra Naturii. Un geniu tenebros plin de revoltă. A sculptat şi pictat pe tot ce era posibil în această viaţă dar simţea că nu şi-a depăşit condiţia.
Casa lui, L’ Ombrilic este un loc al artei desfrâului, al artei rupte şi contorsionate de o inextricabilă dorinţa de a fi. Tazio intră în această casă fără să ştie că aici va muri şi va renaşte sub mai multe forme. Sufletul său plin de speranţă s-a întâlnit cu sufletul torturat al unui artist genial şi malefic. Obsedat de nimicnicia vieţii sale şi de urâţenia sa, Tazio acceptă un pact monstruos. Va fi transformat într-o operă de artă. O creaţie ce va da naştere celor mai imposibile vise şi idei ale unui demon.
Frumuseţa este un blestem care nu naşte decât lene şi îndoială, spune Eric- Emmanuel Schmitt. Pentru Tazio a se transforma într-o operă de artă este atingerea absolutului. Ignorat şi depreciat de către societate, datorită unor fraţi gemeni caracterizaţi de o frumuseţe luxuriantă dar şi de o idioţenie inimaginabilă, acesta se izolează într-o lume de coşmar.
Zeus Peter Lama împreună cu doctorul Fichet îl transformă pe Tazio Firelli într-o statuie vie. Monstruoasa creaţie trebuia să se supună întru totul creatorul ei. Adam bis este numele pe care Tazio îl va purta, prima statuie-om concepută de un diavol cu chip uman. Revolta supremă împotriva divinităţii este ştergerea amprentei cereşti din acest suflet.
Artist genial, căsătorit de opt ori, obsedat de nemurire şi frumuseţe Zeus Peter Lama îşi păstrează în casă trupul congelat al ultimei soţii Donatella. O rătăcire sufletească pe care viaţa şi destinul nu o pot stăpâni. Fascinaţia lugrubului, a frumosului şi a urâtului fac parte din munca unui artist cu sămânţă de obscuritate.
Statuia vie, Adam bis, este un om cu dorinţe, vise, spaime şi angoase. Evadarea din Infernul Artei o face pe o plajă unde întâlneşte un pictor necunoscut dar genial. Un pictor orb, Carlos Hannibal, care punea pe şevalet lumina indescriptibilă a aerului, un desenator al invizibilului fascinat de puterea uriaşă a lui Dumnezeu. Zeus Peter Lama un artist fascinat de puterea ascunsă a diavolului şi de revolta acestuia
Pentru a-şi dobândi statutul la care renunţase de bunăvoie, Tazio este nevoit să îşi asume rolul de operă de artă. El, un subiect, devine un obiect al colecţionarilor de artă. După un proces chinuitor, Zeus Peter Lama recunoaşte că Adam bis este un fals şi astfel îl eliberează pe Tazio de uriaşa corvoadă de a fi o operă de artă, neatinsă de nimeni dar supusă unei eterne tăceri în faţa tuturor agresiunilor. Cunoscând iubirea, Fiona, Tazio se naşte cu ajutorul iubirii primordiale, Adam şi Eva.
Binefăcătorul său a sfârşit nedemn dorind să fie congelat lângă ultima soţie, cu speranţa că savanţii viitorului îl vor aduce la viaţă. Revolta sa asupra Naturii, singurul său duşman, este uriaşă, acesta refuză ca trupul său să se reîntoarcă la aceasta.
Pe când eram o operă de artă de Eric-Emmanuel Schmitt este un roman cutremurător despre un destin frânt de iluzia că poţi schimba providenţa. Pactul cu diavolul este o amăgire uriaşă. Viaţa a demonstrat că răul este înfrânt prin iubire, şi că iubirea lui Dumnezeu nu ne lasă pradă unui sfârşit nedemn. Eternii revoltaţi sunt uitaţi în groapa Infernului. Un suflet paşnic şi doritor îi readuce în viaţa oamenilor pentru a aminti că nu te poţi juca cu viaţa şi sufletul pentru că nu sunt ale tale. Lumina existenţială nu ne aparţine, înstrăinând-o nu provocăm decât un etern suspin.
Ca să auzi liniştea e nevoie de zgomot Eric Emmanuel Schmitt.
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply