Mircea Nedelciu citeşte ORA SPRE ZERO şi alte proze. CD

Înregistrare inedită Radio România din 1998, realizată de Emil Buruiană pentru Noua Fonotecă de Aur
Prezentare de Ion Bogdan Lefter (Mircea Nedelciu – ca-ntr-o şedinţă de cenaclu…)

16 decembrie 1998. Mircea Nedelciu îl primeşte în vizită pe redactorul Societăţii Române de Radiodifuziune, Emil Buruiană. Vor face împreună, cu asistenţa unui tehnician răspunzător de calitatea sunetului, o înregistrare pentru Noua Fonotecă de Aur, proiect de stocare a vocilor importante ale literaturii române. Vor plănui un şir de runde de lectură. Nedelciu nu se simte bine şi întâlnirile următoare se amână. Peste mai puţin de şapte luni, pe 12 iulie 1999, se va stinge din viaţă.

Atât a reuşit Emil Buruiană să obţină de la Mircea Nedelciu: lectura a patru proze în faţa microfonului. Puţine fiind, sunt cu atât mai preţioase. La audiţia lor pe „suport electronic“, pe compact disk-ul editat de Casa Radio, mai importantă decât analiza e – fireşte – vocea autorului. Îl putem acum asculta şi reasculta ca-n şedinţele cenaclurilor pe care le frecventase şi el, cot la cot cu colegii săi de „val“ literar, către finele anilor ’70 şi în deceniul următor – cel de Luni şi „Junimea“ (resuscitare a vechiului generic maioresciano-eminescian): relaxat şi inteligent, înţelegător cu lumea din jur şi ironist al ei, vorbind pe tonul cald şi glumeţ-prietenos care-i câştigase nenumărate simpatii. Aşa-şi citea Mircea Nedelciu prozele la cenaclu…
(Fragmente din prezentarea semnată de Ion Bogdan Lefter)

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *