Ciclurile de conferinţe reunite în cele trei volume nu constituie un simplu comentariu al textului „evangheliei esoterice” ci are ca scop pe de o parte aprofundarea noţiunilor antroposofice, iar pe de altă parte înţelegerea mai clară a acestui document şi reliefarea importanţei Misteriului de pe Golgota.
Volumul I (224 pagini) al Evangheliei după Ioan cuprinde notițele de la ciclurile de conferințe ținute la Berlin (între 27 octombrie și 5 martie 1906), München (între 27 octombrie și 6 noiembrie 1906) și Basel (între 16 și 25 noiembrie 1907) în care ni se prezintă, în tablouri simbolice, o cale de inițiere în tainele lumii spirituale.
Volumul II (222 pagini) cuprinde ciclul de 12 conferințe ținut la Hamburg între 18 și 28 mai 1908, care face obiectul acestui volum, nu constituie un simplu comentariu al textului „Evangheliei esoterice”, ci are ca scop pe de o parte aprofundarea noțiunilor antroposofice, iar pe de altă parte înțelegerea mai clară a importantului document cu ajutorul reprezentărilor obținute prin abordarea antroposofică.
Volumul III (304 pagini), cuprindand ciclul de 14 conferințe ținut la Kassel între 24 iunie și 7 iulie 1909, încheie o muncă de traducere a ceea ce a constituit preocuparea primordială a întemeietorilor antroposofiei, și anume explicarea sensurilor mai profunde ale Evangheliilor și reliefarea importanței Misteriului de pe Golgota. El ne schițează tabloul grandios al evoluției omului și Pământului în trecut, prezent și viitor și ne dezvăluie rolul lui Christos pe tot acest parcurs.
Leave a Reply