În 1988 a fost lansat cu mare succes documentarul Inelul de foc. Secvenţa cea mai tulburătoare din film este cea care prezintă un acupuncturist chinezo-javanez, care îşi demonstrează măiestria deplină pe care o are asupra fenomenului ch’i, sau bioenergiei, mai întâi generând un curent electric prin corpul său, pe care îl foloseşte pentru a vindeca o infecţie la ochi a cameramanului, apoi dă foc unui ziar, cu o flacără ce-i iese din mână. Inelul de foc a făcut mii de oameni să pornească în căutarea acestui om, John Chang, pentru a deveni elevii săi. Dintre mulţii occidentali care l-au abordat, John Chang a acceptat cinci ca ucenici. Kosta Danaos este al doilea dintre cei cinci.
În anii uceniciei sale cu John Chang, Danaos a văzut demonstraţii de pirokinezie, telekinezie, levitaţie, telepatie şi multe alte fenomene deosebite şi le-a şi practicat. A vorbit cu spiritele şi a adus mărturie despre viaţa de apoi. Cel mai important lucru este că el a aflat povestea lui John Chang, care este urmaşul direct al liniei înţeleptului Mo-Tzu, din secolul al cincilea î. Ch. şi care a fost cel mai mare rival al lui Confucius. Disciplina sa, numită Mo-Pai, este puţin cunoscută în Occident şi nu a făcut niciodată până acum subiectul unei cărţi. Acum, John Chang a decis să facă o punte între Orient şi Occident şi să permită publicarea unei cărţi care prezintă povestea vieţii lui, a învăţăturilor şi a puterilor sale.
Magul din Java este povestea uceniciei lui Kosta Danaos alături de John Chang – şi, în acelaşi timp, istoria disciplinei Mo-Pai, care, în ultimii 2000 de ani, şi-a ţinut secrete învăţăturile. Cartea include şi explicaţii ştiinţifice, bazate pe fizică, ale capacităţilor paranormale ale lui Chang, pe care noi, în Occident, le considerăm imposibile – capacităţi la care autorul a fost martor şi pe care le-a descris cu însufleţire. Magul din Java va grăbi cu siguranţă ceea ce ar putea foarte bine să devină cea mai mare revoluţie a secolului al XXI-lea – confirmarea şi studiul bioenergiei.
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply