La îndemnul primarului din Băseşti, o comună din Maramureş, Flavia Coposu-Bălescu, sora liderului ţărănist Corneliu Coposu, a publicat cartea Amintiri povestite. Amintiri trăite, apărută la editura Dacia. Scrierea memorialistico-moralizantă este o incursiune prin lumea de poveste a unei perioade fericite a vieţii satului românesc. Flavia Bălescu evocă, nu literaturizează, scorbura în care s-a pitit o lumea tihnită (nu lihnită) a Bobotei, comunei sălăjene, din perioada interbelică, acolo unde Tata-mare (străbunicul dinspre partea mamei) a fost preot. Familia acestuia i-a dat lumii politice pe Vaida Voevod. Dar şi o lecţie de spiritualitate şi demnitate prin Corneliu Coposu.
În spaţiul publicistic românesc, graţie autoarei, s-a deschis calea unui nou stil. Acela confesiv militant. Fiecare poveste din carte are o pildă. Cititorii căutători de rezerve morale, vor avea exemple clare despre rolul educaţiei şi a credinţei în devenirea umană. Într-o lume a batjocurii colective, rememorarea unei lumi apuse e un energizant. În casa familiei Coposu singura înjurătură mai aspră era „Risipească-te Dumnezeu!”
Bobota nu este numai locul de naştere al lui Corneliu Coposu, ci şi cel de veci al lui Gheorghe Şincai. La fel ca şi fratele ei, doamna Flavia Bălescu este convinsă că învăţatul ardelean îşi odihneşte oasele sub părul care-i poartă numele.
O lume de oameni blânzi şi figuri luminoase compun un cadru de poveste. În cartea autoarei, care nu are de făcut nimănui niciun reproş, bunătatea este îmbrăcată într-un aspic literar. Câtă moderaţie şi înţelegere, câtă stăpânire de sine, câtă îndurare din partea unui om care a suferit nespus… Familiei ei i s-a luat totul. Biblioteca a fost pusă pe foc de trupele de ocupaţie maghiare. Dar nu a abdicat de la principii. Obligată să plece în refugiu după cedarea Ardealului de Nord, la scurt timp a pierdut stâlpul de rezistenţă, tatăl care s-a prăpădit. Acasă, nu mai era nicio casă pentru că întreaga avuţie era a Bisericii greco-catolice. Bunicii ei au donat, cu mulţi ani înainte de Dictat, totul comunităţii. Şi a continuat să iubească oamenii.
Cartea Flaviei Bălescu este o evanghelie a unei spiritualităţi pierdute. În ciuda opreliştilor şi a prejudecăţilor sociale, ea continuă să spere că binele, împăcarea şi credinţa se vor reîntoarce în satul ei, odată cu revenirea nepoţilor baciului Nicolae, primarul de odinioară care a făcut numai bine şi s-a prăpădit printre străini.
Leave a Reply