Criticul literar Mircea Iorgulescu, fost coordonator al redacţiei române a Radio France Internationale (RFI) de la Paris, a murit marţi, la vârsta de 67 de ani, şi a fost înmormântat miercuri, la Paris, au declarat pentru MEDIAFAX apropiaţi ai familiei.
Mircea Iorgulescu a murit în urma unui cancer.
Mircea Iorgulescu, născut în 23 august 1943, la Valea Călugărească, judeţul Prahova, a fost critic, istoric şi eseist literar. A absolvit Facultatea de limba şi literatura română a Universităţii Bucureşti în 1966. Între 1968 şi 1970, a fost redactor la ziarul Munca, iar în perioada 1971 – 1989, la România literară.
S-a stabilit la Paris în 1989. A făcut jurnalism radiofonic la RFI şi Radio Europa Liberă. A fost corespondent, redactor şi director adjunct al Serviciului românesc al postului Europa Liberă, între 1996 – 1999, în timp ce la RFI a fost colaborator permanent între 1989 şi 1992, în 1995 şi din 2000 până în 2008, când s-a pensionat, potrivit site-ului www.europalibera.org.
PACAT>>>MARE PACAT !