Premiul Nobel pentru Literatură, 1994
„care printr-o forţă poetică a creat o lume imaginară, unde viaţa şi mitul se condensează pentru a forma o imagine derutantă a lumii de astăzi”
Un roman introspectiv, încărcat de elemente autobiografice, în care ni se istoriseşte viaţa unui scriitor şi a familiei sale, şi redescoperirea locului lor în structura lumii. Alcătuit sub forma unui jurnal, romanul ne prezintă perspectiva lui Ma-Chan, fiica unui scriitor celebru, al cărui nume este ţinut ascuns, referirile la el limitându-se la iniţiala K. Scriitorul trebuie să meargă în California, pentru a colabora cu o universitate, iar fiica rămâne să aibă grijă de fratele ei, la fel de faimos ca şi tatăl, un personaj suferind de retard şi totuşi dovedind genialitate, compunând muzică clasică. Fratele, care manifestă crize severe, violente, episoade de trezire a conştienţei sexuale, este catalizatorul întregii cărţi, elementul în jurul căruia se desfăşoară cursul evenimentelor, ce tind către un final imprevizibil.
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply