Ce fel de eveniment este necesar pentru a ne schimba radical şi definitiv viaţa? La această întrebare esenţială încearcă să răspundă Drumul spre Ierusalim, tulburătoare carte ce retrasează experienţa unică a autoarei sale, Geneviève Dubosq, care va parcurge pe jos distanţa dintre Normandia natală şi Ţara Sfântă pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu, Marelui Patron, cum îl numeşte ea, de a-l fi salvat de la moarte pe Noël, copilul ei, născut în noaptea de Crăciun.
Pornind la drum însoţită de un măgăruş, Geneviève va traversa, în trei luni, Franţa, Elveţia, Iugoslavia, Bulgaria, Turcia, parcurgând 4100 de kilometri. Ultimii 1800 de kilometri îi va face cu autobuzul din cauza iernii care o împiedică să treacă vârful Taurus, ajungând la 30 octombrie 1965 la Ierusalim.
Aceşti 1800 de kilometri îi va face însă pe jos la întoarcerea în Franţa, cu ocazia a două pelerinaje. În felul acesta, ea ţine să-şi îndeplinească în totalitate promisiunea făcută.
Pe tot parcursul acestei lungi călătorii, Geneviève se descoperă cititorului cu sinceritate, cu umor, lăsând să transpară toate momentele ei de bucurie dar şi de îndoială, uneori de descurajare pe care le trăieşte cu intensitate.
Această carte atât de vie, de alertă, este scrisă ca un jurnal de călătorie în care oamenii întâlniţi devin adevărate personaje, în situaţii şi locuri atât de diferite, după felul ţărilor pe care le străbate.
În aceeaşi măsură însă, romanul ridică în mod discret vălul sufletesc al fiinţei autoarei care trăieşte o adevărată experienţă de convertire interioară, secretă şi intimă care îi întăreşte definitiv credinţa în Dumnezeu.
Exemplul Genevievei este atât de unic încât am putea să-l propunem, fără ezitare, ca model de trăire contemporanilor noştri.
Leave a Reply