Premiul Nobel pentru Literatură, 1902
„Cel mai mare maestru în viaţă al timpului nostru în arta redării istoriei, luând în consideraţie mai cu seamă monumentala sa Istorie a Romei”
Importanţa lucrării constă mai ales în abordarea istoriei romane ca fundament al identităţii şi valorilor europene şi în concepţia potrivit căreia Antichitatea slujeste modernităţii, pe care Mommsen a ilustrat-o în întreaga sa operă, difuzind-o în mediile intelectuale cele mai diverse. Al doilea volum al lucrării abordează, sub multiple aspecte (juridic, economic, religios etc.), istoria republicii romane de la reforma lui Tiberius Gracchus până la constituţia impusă de Sulla.
De acelaşi autor
Leave a Reply