Un autor ca Petru Cimpoeşu este rar în lumea literară românească: a primit cel puţin câte un premiu pentru fiecare volum publicat, reprezentând unul din acele fericite cazuri în care aprobarea criticilor s-a întâlnit cu cea a cititorilor. Şi unii, şi alţii au fost cuceriţi de felul în care Cimpoeşu radiografiază prezentul din poziţia celui care vede şi înţelege, fără a sancţiona sau a propune, didactic, soluţii. Crize există destule, iar dacă soluţiile lipsesc, măcar să nu uităm să zâmbim.Acesta este şi cazul noului său roman, Christina Domestică şi vânătorii de suflete, în care pe o insulă care există dar nu mai poate fi văzută apar nişte extratereştri care se ocupă de cu totul alte lucruri decât cele cu care ştim noi că ar trebui să se ocupe extraterestrii obişnuiţi… O parabolă a vremurilor istorice care se preschimbă încet-încet, în „vremuri isterice”.
de acelaşi autor:
Leave a Reply