În toate poveştile de dragoste există intotdeauna ceva care ne apropie de eternitate şi de esenţa vieţii, pentru că poveştile de dragoste conţin toate tainele lumii. Ce se întâmplă însă atunci când timiditatea impiedică o dragoste adolescentină să înflorească? Şi ce se întâmplă când, unsprezece ani mai târziu, destinul îi reuneşte pe îndrăgostiţi? Între timp, pe ea viaţa a învăţat-o să fie puternică şi să-şi ascundă sentimentele. Iar el a devenit un chipeş îndrumător spiritual – cu reputaţia că poate înfăptui miracole – care a ales religia ca refugiu faţă de conflictele sale interioare.
Împreună, ei fac o călătorie care la început este plină de greutăţi, sentimentele de vinovăţie şi resentimentele ieşind la suprafaţă după atâţia ani. La râul Piedra am şezut şi am plâns, într-un sătuc din Pirineii francezi, stau de vorbă despre marile întrebări ale vieţii şi reconsidera relaţia specială dintre ei.
La râul Piedra am şezut şi am plâns este un roman încântător, cu o naraţiune poetică şi transcendentă care reflectă toate tainele dragostei şi ale vieţii.
de acelaşi autor:
Învingătorul este întotdeauna singur
Leave a Reply