Cum să alegi dintr-un număr imens de personalităţi remarcabile o sută de mari genii? Trebuie spus, de la bun început, că rezolvarea fără echivoc a acestei probleme este practic imposibilă. Cuvântul „geniu” s-a demonetizat din cauza utilizării frecvente, şi-a pierdut sensul clar. Cum ar putea fi el interpretat? Filosoful şi poetul Vladimir Soloviov dădea următoarea explicaţie: „Geniu – lat. «genius» (de la «genus» – gen, iniţial spiritul unui strămoş decedat, proslăvit din punct de vedere religios). Astăzi, este numit geniu un om: 1) care are o viaţă interioară deosebită, cu un bogat potenţial şi 2) un om a cărui activitate nu are doar o semnificaţie personală, ci şi una generală (pentru popor sau pentru întreaga omenire). Genialitatea, ca treaptă superioară a înzestrării, este comparabilă cu talentul, iar ca treaptă inferioară nu are o definiţie clară; chiar această distincţie este relativă, încercările de diferenţiere exactă sunt arbitrare, iar aplicarea lor controversată”. […] geniul este o noţiune cu un grad mare de mister, parţial subiectivă. În plus, este mult prea evazivă. Va fi mai uşor să ne facem o părere după citirea acestei cărţi.
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply