Alexandria, Egipt, 1977. În timpul unei scufundări în căutarea unei epave, arheologul Isabella Warnock descoperă un artefact care nu seamănă cu nimic din ceea ce ea a văzut vreodată: un astrarium, un instrument misterios, despre care se spune că ar fi avut puterea de a hotărî destinele faraonilor şi regilor încă de la începuturile istoriei.
Isabella plăteşte însă preţul suprem pentru descoperirea sa, şi misiunea păstrării în siguranţă a acestui obiect de o valoare inestimabilă îi revine soţului ei, Oliver. În lupta cu un adversar necunoscut şi cu o sectă puternică, pregătită să facă orice pentru a pune mâna pe astrarium, Oliver se trezeşte prins într-un vârtej de evenimente, o cursă nebunească pentru a proteja un secret de veacuri în lumea plină de primejdii şi comploturi a egiptologilor, în care vrăjile străvechi şi legendele intră în conflict violent cu ambiţiile moderne.
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply