Învierea lui Hristos cu trupul, piatră de poticnire în toate timpurile, constituie totuşi fundamentul revelaţiei evanghelice. O veritabilă înţelegere a credinţei este, azi mai mult ca oricând, necesară, căci „materialismul dogmatic, erotismul spasmodic, căutarea unei nirvana impersonale nu au altă cauză decât ezitarea creştinilor contemporani de a proclama şi încerca să trăiască învierea trupului“. Adevărata tradiţie biblică şi patristică este învierea comunicată, este învierea noastră în Cel Înviat.
În aşteptarea lumii noi, complet „schimbate la faţă“, lumea Parusiei, „revoluţia tehnică ar putea constitui foarte bine un al doilea Vechi Testament nu al primei, ci al celei de-a doua veniri. Ea unifică planeta tot aşa cum Imperiul Roman unificase, în vremea Întrupării, lumea mediteraneeană“. Ea descalifică vechile culte şi, totodată, îl face pe individ mai conştient de exigenţa dreptăţii. Există evoluţii indispensabile cărora creştinii trebuie să li se asocieze. Dar dincolo de ele şi prin ele se conturează, urgentă, problema sensului lor şi a modului în care trebuie să adere creştinii la ele.
Leave a Reply