„Părerea mea este că fără moralitate nu însemnăm nimic. Cred în cei care scriu aşa cum trăiesc, fără compromisuri, tensionat, aspru, intens, trecând peste piedicile de orice fel cu intransigenţă şi demnitate“, spunea Claudiu Komartin într-un interviu. Volumul Circul domestic vrea să fie, după mărturisirea autorului, o alianţă între „expresionismul“ său literar (observat de criticii literari, mai puţin acceptat de Claudiu Komartin) şi atitudinea („calitatea de martor“) „unui individ care mizează pe etic şi face caz de moralitate atunci când alţii suferă de orbiri temporare“. Pe de o parte, există o raportare „cu pieta“ a autorului faţă de Rimbaud, Trakl, Benn, Eluard, Bogza, Pasolini sau Mazilescu, pe de altă, un proiect în care dramele mici, banale, aparent neânsemnate ale semenilor noştri pot fi ridicate la un nivel mai înalt prin mărturisirea nudă a unui subiect poetic angoasat, speriat el însuşi de violenţa crescândă a epocii noastre. „E vorba despre o privire puternica, fiindcă are conştiinţa acută a propriei înstrăinări, a slăbiciunii şi a nevolniciei sale“, mărturiseşte Claudiu Komartin.
Premiul pentru poezie al Academiei Române pe 2005.
De acelaşi autor
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply