Femeile mint cum respiră, spune Ludmila Uliţkaia. Drept e că nu toate, numai cele care au darul fabulaţiei. Minciunile lor sunt gogonate, unele sunt frumoase, rod al unei fantezii debordante, altele sunt urâte, „şchioape”, ascund adevăruri crude. Când mint, femeile povestesc istorii personale, căci minciuna trăită şi spusă cu lacrimi în ochi, ca să înduioşeze, devine credibilă pentru naivi. Şi naivitatea, ca şi capacitatea de a minţi, este un dat natural „la fel ca laptele, mesteacănul sau bondarul”.
De acelaşi autor
Leave a Reply