Mi-am propus să vă vorbesc despre minciună, ceea ce înseamnă despre un lucru pur omenesc: numai omul poate minţi, pentru că numai omul are parte de un „lucru” care poate să exprime şi care, exprimând, se poate mişca în două direcţii total opuse: adevărul şi falsul intenţionat.
Acest „lucru” este limba. Voi vorbi despre minciună nu în sensul ei „privat, ci în cel „public”, aşadar voi vorbi despre minciuna colectivă, în care unul sau mai mulţi îi mint pe mulţi care la rândul lor sunt fie minţiţi, fie mint in corpore, trăind împreună cu cei care îi mint, într-un vast scenariu al minciunii.
De acelaşi autor
Cele trei norme ale mamei. Prăjitura interzisă
O minciună „inofensivă” http://bit.ly/H78Gtl