Steven Knight – Testamentul lui Will Wolfkin

Cea mai palpitantă aventură de sub gheţuri

Toby Walsgrove e în această situaţie – paralizat de la naştere, incapabil să se mişte ori să vorbească, fără familie, şi-a petrecut întreaga viaţă la o mănăstire de carmelite din Londra.

Asta până în ziua în care motanul lui, Shipley, începe să glăsuiască. Shipley l-a vegheat pe Toby încă de la început şi îi spune că trebuie să meargă în Langjökull, un oraş de exilaţi aflat adânc sub suprafaţa Islandei. Asta pentru că Toby nu este un băiat obişnuit, ci urmaşul măreţului rege Will Wolfkin, iar regatul are nevoie de el.

Toby n-a mai mânuit o sabie care poate opri timpul în loc. Nici nu s-a mai preschimbat în creatura a cărei rubedenie este. Nici n-a mai mers vreodată pe propriile picioare. Fie că se simte sau nu pregătit, are un destin, o responsabilitate, chiar şi o familie – şi nu toate rudele sale sunt bucuroase să-l întâlnească…

Steven Knight este un scenarist britanic, autor de scenarii pentru numeroase emisiuni televizate, dar şi pentru filme de lung metraj. A fost nominalizat la Oscar şi la premiile BAFTA pentru scenariul filmului Dirty Pretty Things, iar filmul Shutter Island (2010), regizat de Martin Scorsese, are la bază un scenariu de-ale sale.

Testamentul lui Will Wolfkin este prima sa carte pentru copii.

Order Testamentul lui Will Wolfkin Preţ @ RON39,90

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

One Responseto “Steven Knight – Testamentul lui Will Wolfkin”

  1. Anda spune:

    Deci cartea asta-i supeeer. Ar trebui s-o citesca toata lumea. V-o recomand tuturor.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *