Kerr P.B – Enigma portalului blestemat

În ultima lor aventură, John şi Philippa Gaunt se trezesc în mijlocul unui mister fermecat, care-i duce adânc în inima junglei amazoniene, în cartea a cincea a seriei bestseller Copiii lămpii fermecate.
Când o colecţie de vestigii incaşe dispare, Djinnul Albastru din Babilon îi trimite pe gemeni şi pe unchiul Nimrod să o recupereze. Pe drum însă, John şi Philippa îl întâlnesc pe prietenul lor Dybbuk, căruia i-au fost răpite puterile de djinn şi care e hotărât să le redobândească.
Acesta se îndreaptă înfuriat spre un Imperiu Incaş străvechi, unde crede că-şi poate recăpăta puterile. Dybbuk nu se va da în lături de la nimic… chiar dacă asta înseamnă să distrugă pădurea tropicală, să deschidă un portal blestemat şi să tulbure regatul fermecat al incaşilor, adormit de mii de ani. Vor reuşi gemenii să-şi oprească prietenul înainte de a distruge totul?

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *