Alberto Moravia – Cum să trăieşti cu o soţie necredincioasă

Cum să trăieşti cu o soţie necredincioasă (Vila de vineri în original), conţinând 16 nuvele şi povestiri, este ultimul volum de proză al scriitorului, publicat chiar în anul morţii sale.

Majoritatea acestor proze scurte au în centru iubirea în diversele sale ipostaze: dragostea domestică şi amorul extraconjugal, iubirea aflată la graniţa cu ura, exaltarea adolescentină şi pasiunea „neortodoxă” etc. În viziunea autorului, femeile sunt, în genere, mai vulnerabile, dacă nu chiar predispuse la relaţii adulterine, în timp ce bărbaţii, dacă nu le urmează exemplul, plănuiesc răzbunarea ori rămân într-o expectativă vindicativă, chibzuindu-şi fiecare mutare.

Pe lângă aceste încercări de a răspunde la interogaţia indusă din titlu, volumul include şi câteva proze satirice, prin care Moravia îşi reconfirmă atitudinea critică faţă de tribulaţiile burgheziei italiene.

Nuvela Vila de vineri a fost ecranizată de Mauro Bolognini în 1992, filmul avându-i în rolurile principale pe Julian Sands (Stefano) şi Joanna Pacula (Alina).

De acelaşi autor

Indiferenţii

Order Cum să trăieşti cu o soţie necredincioasă Preţ @ RON19,50

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *