În faţa lui Dumnezeu nu există nici măcar o diversificare a religiilor – diversificare de care noi, oamenii, avem, după cum se pare, nevoie din multiple motive. Un singur lucru este incontestabil: Dumnezeu este iubirea, iar cel care rămâne în sfera iubirii rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el. Iubirea, însă, este cea mai discretă virtute şi ea se poate manifesta în forme atât de diferite, încât nici nu o mai recunoaştem. Tu vrei să vezi roadele strălucite ale creştinismului, roade care să eclipseze totul! Ah, Doamne Dumnezeule, dacă le-am putea cuantifica, cu o preciziune statistică, omenirea nebotezată s-ar grăbi să se boteze în decurs de douăzeci şi patru de ore, în emulaţia ei de a se înălţa pe culmile virtuţii. Dumnezeu nu gândeşte atât de pragmatic, atât de calculat, atât de nestăpânit! Omul nu este budist, mahomedan sau creştin numai fiindcă religia sa este cea care poartă cele mai frumoase roade ale virtuţii, ci fiindcă acest veşmânt ceresc i-a fost transmis de către părinţi şi, în primul rând, fiindcă i se potriveşte: el poate evolua în el, îi ţine de cald şi îi place; el îl întreţine şi nu-l aruncă; căci şi tradiţia te leagă de Dumnezeu. Dar toate veşmintele astea sunt făcute din aceeaşi stofă: din iubirea lui Dumnezeu şi iubirea faţă de Dumnezeu!
Leave a Reply