O carte cu start vioi şi finish ratat, aşa cum am mai scris, stârneşte reacţii ceea ce e răul cel mai bun pentru un debut literar. Dar iată ce comenteză blogerii:
„În prima parte, patru femei îi împletesc părul miresei cu şosete roşii, în timp ce ea povesteşte despre iubiţii ei. Totul se petrece într-o singură noapte, înaintea nunţii. M-am distrat grozav să ascult discuţiile celor cinci personaje, atât de diferite şi atât de bine conturate. Povestirea este o celebrare a vieţii, zice tanti Sofica, intelectuala grupului (ea foloseşte cuvinte pe care naşa Lena nu le înţelege nicicum). Mireasa povesteşte cel mai mult, că doar ea e mireasa şi până dimineaţă trebuie să-şi regleze conturile cu iubiţii ei, să nu păţească cum a păţit mătuşa Zizi, care a murit într-o zi fără să dea de mâncare celor douăzeci de pisici ale ei. Acum e moartă, dar stă şi ea la poveşti. Verişoara Pulheria e cam prostuţă, se leagă de câte un cuvânt al vreuneia şi zice ceva care n-are nicio legătură cu discuţia, dă sfaturi de medicină naturistă şi râde tot timpul. Pe scenă (pentru că prima parte a cărţii e ca un act dintr-o piesă de teatru) mai apare şi Ursulina Păpuşescu, pisica miresei.
În partea a doua e linişte, sunt pagini de jurnal. Mireasa îşi dă jos şosetele roşii şi rămâne singură. Cu iubiţii ei, care sunt şi nu sunt, cu Păpuşescu, cu colega de la muncă, cu multe telefoane, messenger, laptop şi televizor. Dar singură. Cele patru femei din prima parte sunt prezente acum doar în amintirile ei. Mireasa merge la piaţă, se joacă pe telefon, se uită la telenovele, răspunde sau nu la telefon şi la mail-uri şi îşi aminteşte tot felul de întâmplări din trecutul ei.
E o carte în care nu e atât de importantă povestea, pe cât e modul în care este spusă, limbajul folosit. Pe mine m-a încântat foarte tare. Acum, fetiţa cu o mie de riduri şi mireasa cu şosete roşii se plimb[ de mână prin pădure”, scrie Zmeul clandestin pe blogul său.
Leave a Reply