Ariel Magnus – Un chinez pe bicicletă

Câştigătorul mai multor premii literare, Ariel Magnus este considerat starul literaturii argentiniene. Un chinez pe bicicletă este un roman teribil de amuzant, care-l poartă pe cititor în universul fraudulos al cartierului chinezesc din Buenos Aires. Întregul oraş se află în urmărirea unui piroman supranumit Chibriţel, condamnat că a incendiat unsprezece clădiri şi despre care se ştie că o şterge de la locul faptei călare pe o bicicletă. Tipul este chinez. Când în sfârşit este prins, Li îl ia prizonier pe Ramiro, povestitorul romanului. Îl duce în Chinatown şi devin prieteni. Ramiro este din ce în ce mai încântat de noua experienţă, de hoţii de buzunar pe care îi întâlneşte şi de mediul acestora. Mai mult, are parte de cea mai grozavă partidă de amor din viaţa lui. Bonomul gaucho deprinde obiceiurile şi moravurile emigranţilor galbeni. Se împrieteneşte cu Lito şi Chen, se îndrăgosteşte de Yintai şi devine discipolul favorit al maestrului Li.
De fapt, totul se bazează pe o confuzie: Li crede că Ramiro este evreu şi doreşte să-l atragă de partea cauzei chineze în războiul dintre mafiile celor două grupări de emigranţi. Totul se dovedeşte o eroare, dar o eroare fecundă, care schimbă filosofia de viaţă a unui argentinian mediocru şi lipsit de perspectivă.

Order Un chinez pe bicicletă Preţ @ RON29,00

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *