În thrillerul “Cartea Oglinzilor”, facem cunoştinţă cu Peter Katz, agentul literar care în cei cinci ani de carieră a evaluat sute de manuscrise. Niciunul dintre acestea însă nu a reuşit să îi stârnească interesul precum fragmentul trimis de misteriosul Richard Flynn. Student la Princeton la vremea când se petrec faptele din povestirea lui, Richard oferă atât de multe detalii despre uciderea profesorului Joseph Wider, încât Katz nu ştie ce să creadă: oare autorul manuscrisului este criminalul sau doar are informaţii care pot duce la elucidarea cazului?
„Inteligent şi sofisticat. O crimă povestită aşa cum Picasso picta tablouri.” Lee Child
Volumul care a luat cu asalt marea piaţă internaţională de carte “Cartea Oglinzilor” este singurul titlu al unui scriitor român ale cărui drepturi de publicare au fost vândute în peste 38 de ţări.
Scriitorul Eugen Ovidiu Chirovici a năucit lumea literară cu primul său roman în limba engleză considerat “un fenomen editorial internaţional” (The Guardian). Până în momentul de faţă, drepturile de publicare au fost cumpărate în peste 38 de ţări, printre care Marea Britanie, SUA, Germania, Franţa, Italia, Spania iar criticii se întrec în elogii la adresa românului. Cartea a fost senzaţia Târgului de la Frankfurt, în 2015.
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply