„Cel mai citit târg de carte, de la cel mai ascultat radio”, Târgul Internaţional GAUDEAMUS 2015 va avea loc în perioada 18 – 22 noiembrie în Pavilionul Central al Complexului Expoziţional Romexpo. Evenimentul, ajuns la ediţia cu numărul 22, este iniţiat şi organizat de Radio România.
Târgul Internaţional GAUDEAMUS este principala componentă a Programului LECTURA, proiect de anvergură naţională iniţiat de Radio România în 1994, având ca principal obiectiv susţinerea culturii româneşti prin evenimente expoziţionale dedicate cărţii şi educaţiei.
Ce a însemnat Gaudeamus până azi:
90 de târguri în Bucureşti şi în ţară, peste 2.485.000 de vizitatori şi aproape 9.700 de manifestări, organizate în acest cadru, aduc Radio România în postura de lider naţional în industria evenimentelor de acest gen.
Ce va fi la GAUDEAMUS 2015:
– aproape 300 de expozanţi – un nucleu puternic şi bine definit de edituri româneşti cu tradiţie, instituţii de învăţământ, difuzori de carte şi publicaţii, asociaţii profesionale şi organizaţii active în domeniile cultură şi educaţie, prezente an de an la Gaudeamus, cărora li se adaugă, numeroşi participanţi în premieră;
– peste 700 de evenimente editoriale şi profesionale care se vor desfăşura la standurile expozanţilor, ale GADIF, Dacia şi BRD Groupe Société Générale şi în spaţiile special amenajate de către organizator în incintă (Sala Cupola – nivel 0.00, Bursa de Contacte, Ceainăria Bernschutz&Co – Gaudeamus şi Salonul de Carte pentru Copii „Ion Creangă” – nivelul 3.20, Sala Mircea Sântimbreanu – nivelul 7.70).
Deschiderea oficială va avea loc miercuri, 18 noiembrie, la ora 12.00.
Invitatul de onoare al ediţiei este GADIF – Grupul Ambasadelor, Delegaţiilor şi Instituţiilor Francofone din România, iar preşedintele de onoare al Târgului GAUDEAMUS 2015 este domnul Victor Ieronim Stoichiţă, reputat cercetător şi profesor de istoria artei, stabilit în prezent în Elveţia.
GADIF, instituţie creată în urma summit-ului Francofoniei de la Montreux din 2010 de către reprezentanții statelor şi guvernelor membre ale Organizației Internaționale a Francofoniei în România, are ca obiectiv susținerea și promovarea limbii franceze și a valorilor de diversitate culturală și lingvistică, de pace, democrație și drepturile omului.
Programul extrem de variat al invitatului de onoare cuprinde peste 20 de evenimente organizate în acest interval în incinta târgului şi în alte spaţii din Bucureşti (mese rotunde cu tematică francofonă, lansări de carte, o expoziție de fotografii suprarealiste și numeroase alte activităţi, susţinute de scriitori, artişti, profesori de istoria artei şi a literaturii, nume bine cunoscute în peisajul cultural contemporan francofon).
Premiile Târgului Internaţional GAUDEAMUS 2015 vor fi decernate duminică, 22 noiembrie, ora 17.00:
– Trofeele GAUDEAMUS (decernate pentru trei dintre expozanţi) şi Cea mai râvnită carte a târgului, prin Votul Publicului, bazat pe studiul de trafic efectuat în rândul vizitatorilor;
– Trofeul Presei „Mircea Sântimbreanu”, pe secţiunile publicaţii, radio, TV, agenţii de presă şi online – decernat jurnaliştilor acreditaţi care vor reflecta derularea târgului; pentru secţiunile publicaţii, radio, TV şi online, trofeele se vor acorda pe baza Votului Publicului. Trofeul Presei pentru
secţiunea agenţii de presă se va acorda pe baza monitorizării realizate de Agenţia de Presă RADOR a Societăţii Române de Radiodifuziune.
– Premiul de excelenţă, acordat de Radio România uneia din editurile prezente la târg şi destinat finanţării totale sau parţiale a unui proiect editorial de importanţă naţională, cu ecouri internaţionale; – Premiile pentru traducere Antoaneta Ralian, acordate pentru doi traducători, în şi din limba română;
– Premiul Educaţia, acordat uneia dintre instituţiile de învăţământ prezente la târg.
– Premiul Miss Lectura, acordat de organizatori celei mai frumoase vizitatoare iubitoare de carte.
Accesul publicului în incinta Târgului se va face pe baza biletelor (în valoare de 5 lei) şi a abonamentelor de intrare (în valoare de 10 lei, valabile pentru toată perioada), care vor constitui totodată şi suportul pentru Tombola GAUDEAMUS. Premiile Tombolei vor fi, în acest an, 15 gift-carduri BRD, fiecare în valoare de 200 lei şi 10 vouchere foto-carte CEWE, în valoare de câte 135 lei. Ca şi la ediţiile precedente, numeroase categorii de public, bine reprezentate ca pondere în numărul total de vizitatori, vor beneficia de acces gratuit în incintă: preşcolarii, elevii, studenţii, cadrele didactice, alţi profesionişti din domeniile editorial-educaţional, jurnaliştii, pensionarii, persoanele cu dizabilităţi şi însoţitorii acestora, grupurile organizate, sunt cei care pot intra în târg fără plata biletului sau a abonamentului, pe baza documentelor specifice fiecărei categorii (dacă este cazul). Programul de vizitare este zilnic între orele 10.00 şi 20.00.
Leave a Reply