Premiul Nobel pentru Literatură, 1920
“pentru monumentala sa operă care este “Rodul pământului”
Două scurte romane, devenite clasice, dense, de o mare intensitate psihologică şi poetică, despre singurătate şi iubire, printre cele mai frumoase scrieri din literatura europeană. Despre Victoria, Knut Hamsun a afirmat că este un pandant al lui Pan. Romanul Pan a fost ecranizat de patru ori, între 1922 şi 1995. Victoria, romanul de dragoste după protagonista căruia scriitorul şi-a numit prima fiică, a fost ecranizat în 2013. Knut Hamsun a primit Premiul Nobel pentru literatură în 1920.
În romanul Pan, obosit de viaţa în miezul civilizaţiei, locotenentul Glahn lasă în urmă normele unei societăţi în care nu-şi găseşte locul şi se refugiază în ţinutul Nordland, unde duce o existenţă retrasă, vânând şi pescuind. Jurnalul lui Glahn cuprinde deopotrivă observaţiile acestuia legate de lumea exterioară, dar şi reflecţiile despre sensul existenţei şi dorinţa sa de a deveni artist. Viaţa lui Glahn ia o întorsătură neaşteptată când o întâlneşte pe Edvarda Mack. Din cauza caracterului imprevizibil al acesteia, povestea lor de dragoste se transformă într-una chinuitoare, cu accente sado-masochiste. Când a apărut, în 1898, romanul Victoria a avut un succes răsunător, datorită intensităţii psihologice, dar şi poetice, a imposibilei poveşti de dragoste dintre Johannes, un tânăr cu origini modeste, şi fiica unui moşier bogat. Întâmplările se petrec într-un sat de pe coasta norvegiană, în secolul al XIX-lea, şi urmăresc evoluţia iubirii niciodată împlinite dintre cei doi tineri provenind din clase sociale diferite. După ce Johannes a devenit un scriitor de succes, iar Victoria s-a supus voinţei familiei sale, cei doi îşi dau seama, prea târziu, că ar fi trebuit să lupte pentru împlinirea dragostei lor. Naraţiunea are, în ambele romane hamsuniene, un ritm aproape muzical şi ecouri din străvechile şi misterioasele mituri şi legende scandinave.
Noua mea carte,Pan, va fi frumoasă; întâmplările se petrec în Nordland, e o poveste de dragoste liniştită, mistuitoare. Nu vor exista polemici în ea, doar oameni născuţi sub văzduhuri diferite.“ (Knut Hamsun, într-o scrisoare din 1893)
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply