Danuta Walesa – Visuri şi secrete

1Cineva m-ar putea întreba: dac-aş fi ştiut cum va arăta viaţa mea, aş mai fi plecat din satul natal, m-aş mai fi scăldat o dată în aceeaşi apă? Da! Pentru că nici măcar în vise nu mi-am putut imagina o asemenea viaţă. Şi pentru că eu am nevoie de stimuli puternici, îmi trăiesc din plin emoţiile. Iar viaţa alături de Lech Wałęsa şi tot ceea ce s-a întâmplat în această viaţă mi-a oferit stimulii de care aveam eu nevoie, chiar dacă au existat şi clipe dramatice.

Îi sunt recunoscătoare sorţii pentru tot ce mi-a dat. Sunt recunoscătoare că eu, Danuta, venită dintr-un sat uitat de lume, am reuşit să pătrund în lumea largă, am ştiut să simt intuitiv cum trebuie să mă comport.

 

Greutăţile îndurate, renunţările, umilinţele şi înjosirile au fost răscumpărate de momentele frumoase pe care le-am trăit: evenimentele din august 1980, primirea, în numele soţului meu, a Premiului Nobel pentru Pace, întâlnirile cu Sfântul Părinte Papa Ioan-Paul II.

Şi, într-adevăr, dac-aş putea întoarce timpul înapoi, n-aş schimba nimic. Cu peste patruzeci de ani în urmă, în 1969, n-am greşit, căsătorindu‑mă cu soţul meu. Nu regret nimic!

 

Danuta Wałęsa

 

Order Visuri şi secrete Preţ @ RON40,00

Adauga in cosul de cumparaturi.

Scris de Ilă Citilă

L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *