Posted by
Ilă Citilă on Iun 7, 2014 in
News alert |
0 comments
- titlu:Venea din timpul diez, de Bogdan Suceavă, cartea lunii în Cehia
Romanul
Venea din timpul diez de Bogdan Suceavă, apărut în primă ediţie la Editura Polirom în 2004, cu ediţii în 2010 şi 2014, a fost publicat recent în versiune cehă de Editura Paseka, în traducerea lui Jiří Našinec. Acest roman a fost desemnat drept Cartea lunii de echipa editorială de la
Iliteratura, un portal ceh care urmăreşte evenimentele culturale din Republica Cehă.
Venea din timpul diez este prima traducere din limba română desemnată drept cartea lunii la
Iliteratura.cz, din octombrie 2003.
Volumele desemnate drept Cartea lunii pot fi accesate aici:
În Bucureştiul tranziţiei, Serviciul Român de Informaţii supraveghează cu atenţie sectele religioase. Una dintre ele este Vestea Domnului, al cărei profet, Vespasian Moisa, capabil să facă minuni, exercită o atracţie irezistibilă asupra celorlalţi. În scurt timp, gruparea cîştigă o mulţime de adepţi – între ei, oameni excepţionali, ca profesorul care încearcă să demonstreze că limba română este „cifrul de la seiful universului”, medicul care visează să găsească remediul definitiv al calviţiei sau bătrînul care ascultă ce spun îngerii. Vestea Domnului are însă şi duşmani. Aceştia îl au ca idol pe Ştefan cel Mare şi sînt convinşi că liderul lor e reîncarnarea marelui domnitor. Toţi sînt urmăriţi discret de cei mai buni ofiţeri SRI, din rîndurile cărora face parte şi un ciudat motan roşcat. Agentul disimulat în pisică se vede însă nevoit să iasă din umbră şi să intervină atunci cînd ştefaniştii îl răpesc pe Vespasian Moisa chiar în ajunul întîlnirii sale cu trimisul Sfîntului Scaun…
L-au impresionat din şcoala generală Marin Preda şi Mircea Eliade. Avea poemele lui Ginsberg în copii la indigo. Este vicepreşedinte al Asociaţiei Profesioniştilor de Relaţii Publice şi membru al American Association of Political Consultants. Coordonează blogul de cărţi BOOKISEALA.
Leave a Reply