Ca un fost profesor de clase primare, Emilie Buchwald recunoaşte pe blogul său că marea sa pasiune este să-i înveţe pe cei mici să citească. Din experienţa sa ştie că de abia pe la şase ani copiii încep să citească. Nu îndrumă părinţii să-i forţeze la vârste şi mai fragede. În cartea ei „10 steps to teach your child to read,” disponibilă ca ebook pe Amazon, sunt prezentate strategii simple de a obişnui copilul treptat cu această deprindere. Ea consideră că procesul este de durată şi învăţarea COPILULUI să pună mâna pe o carte începe atunci când el este pregătit.
Cei zece paşi sunt aleatorii, nu succesivi, precizează autoarea. Cartea este un fel de ghid de îndrumare pentru tinerii părinţi.
1. Citeşte-i copilului tău
Deprinderea lecturii începe întradevăr din copilărie, atunci când mamele le citesc copiilor poveşti. Aşa copiii o să îndrăgească mai mult cărţile. Bucuria de pe feţele lor este o predicţie încurajatoare pentru viitor. Dacă copilul nu învaţă de mic să se bucure de citit, asta va fi o problemă pentru el în anii de şcoală.
Cât de mult le citiţi depinde de voi ca părinţi, autoarea recomandă cam douăzeci de minute zilnic de citit împreună.
De la naştere până la un an – cântece de leagăn şi cărţi special colorate pentru această vârstă, cu pagini subţiri şi coperte moi, cărţi de muzică şi cu desene în relief. Unii părinţi cumpără volume cu diferite modele de textură pentru a familiariza pe cei mici cu hainele.
De la un an, la trei ani – cărţi cu poezii în rime şi cărţi de poveşti scurte.
De la trei ani, la cinci ani – cărţi cu literele alfabetului, despre lumea înconjurătoare.
2. Puneţi întrebări
Obiceiul de a pune întrebări, în timp ce le citiţi celui mic vreo poveste, îl încurajează să înţeleagă şi să se familiarizeze cu cartea. Dacă obţineţi doar o rezonanţă sonoră a cuvintelor trageţi barca pe uscat. Copilul trebuie învăţat să decodeze mesajele, să le vizualizeze şi să le înţeleagă rostul. E preferabil să-l învăţaţi să anticipeze acţiunea. În timp ce citeşte şi îi place un desen sau un personaj, chestionaţi-l ce simte pentru acesta şi ce crede că o să facă mai departe. Emoţia trebuie explicată. La sfârşit, e bine să staţi de vorbă despre impresia finală. Ce a crezut s-a şi întâmplat? Personajul de care a fost mai legat sufleteşte a biruit?
În timp ce este mic, întrebaţi-l „vezi pisica?” Arătaţi-i una reală sau desenată. Asta nu-i va dezvolta doar vocabularul, ci îl va încuraja să interacţioneze cu volumul parcurs. Când creşte mai mare, puneţi-l să mimeze sunetele animalelor pe care le vede în carte.
Cititul cu voce tare e recomandabil.
3. Fii un exemplu de bun cititor
Chiar dacă copilul tău este fascinat de cărţi încă din fragedă pruncie, faptul că în casă nu se citeşte această fascinaţie îi va dispărea curând. E bine să lecturaţi în prezenţa lui o carte, o revistă, să-i arătaţi că şi maturii au nevoie de acest obicei. Explicaţi-le, ce citiţi şi de ce citiţi! O biblie, un roman, o carte de bucate… Orice. Voi hotărăţi.
Dacă aveţi un băiat, puneţi-l pe tatăl lui să-i citească ceva. Băieţii energici caută acţiuni bărbăteşti. Trebuie să înţeleagă că nu e o treabă doar de femeie.
Chiar dacă acţiunea pare pentru unul dintre părinte o corvoadă, amintiţi-i cât de importantă este puterea exemplului. De ce ar citi micuţul dacă tata se uită la televizor? Ia o carte, bărbate, şi citeşte cu voce tare de dragul copilului tău.
4. Pune litere în spaţii familiale
Mulţi părinţi îşi decorează camera înainte de venirea nou-născutului de la maternitate. Puţini îşi pun pe pereţi sau deasupra pătuţului litere de-o şchioapă. Autoarea recomandă scrierea cu litere îngroşate sau în relief a numelui copilului. În timp, el va fi curios ce reprezintă acele semne. Şi va întreba. Apoi va căuta şi alte litere din numele fratelui, al mamei, al tatălui etc.
Ea nu recomandă cumpărarea cartonaşelor cu literele alfabetului. Copilul trebuie lăsat să copilărească. Îi vine şi rândul alfabetului… Lăsaţi-l să fie curios, să descopere singur înţelesurile cuvintelor scrise. Asta nu înseamnă că nu trebuie familiarizat cu alfabetul. Explicându-i-se rostul lui va înţelege treptat. Gândiţi-vă că îl pregătiţi pentru viitor ca bun cititor. Nu-l forţaţi să memoreze fără a înţelege.
5 . Jocul cu literele
Copiii învață cel mai bine atunci când arealul lor este complex, cu imagini din diferite domenii de activitate. Compuneţi din aceleaşi litere cuvinte diferite. Copilul va fi încântat. Ţineţi minte că învăţarea literelor nu este chiar atât de importantă cât învăţarea sunetelor! Asociaţi cuvintele cu sunetele. Includeţi mişcarea şi jocul în procesul de învăţare. Copiii iubesc muzica şi ritmul. Faceţi analogii între imagini, sunete şi cuvinte. Întrebaţi-i, mereu!
6. Clasificaţi cărţile în genuri
Odată ce copilul a împlinit cinci ani el începe să înţeleagă diferenţa dintre real şi imaginar. Descrieţi tipologiile de cărţi: de poveşti, de colorat, de muzică de fantezie şi de realitate.
Când copiii încadrează singuri o carte într-un anumit gen, ei trebuie să înveţe să ţină minte rezumatul, pentru a putea să-şi amintească detalii, personaje, care ulterior să fie corelate cu aspecte din viaţă. Această activitate simplă, de discuţii libere, care ar putea dura 5-10 secunde din timpul tău, îl va ajuta să-şi întipărească mai bine povestea. Sunt unele cărţi care nu i se potrivesc, pur şi simplu nu îi place. Nu insistaţi. Alegeţi din librării mai degrabă cărţi colorate, decât cele muzicale. Asocierea cu imaginile e mai fructuoasă decât cu sunetele, la o vârstă deja mai mare. Nu uitaţi scopul principal este ca el să înţeleagă ce citeşte. la început citiţi împreună, apoi lăsaţi-l singur, dar întrebaţi-l ce simte, ce părere are, cum i se pare.
7 Alegeţi cuvinte familiare
Ritmul face muzica. La copii aşezarea literelor în cuvinte care rimează ajută procesul de cunoaştere. De exemplu, top, mop, pom vor stârni interesul pentru citit. Copiii se vor mira ce simboluri diferite pot reprezenta aceleaşi litere.
8. Fonemul cunoaşterii şi fonetica
Fonemul este unitatea de sunet fundamentală din limbile vorbite care ajută la diferențierea cuvintelor. Prin modificarea unui fonem al unui cuvânt se generează fie un cuvânt inexistent dar perceput ca diferit de către vorbitorii limbii, fie un cuvânt cu alt sens. Fonemele nu sunt sunetele ca atare, ci perceperea lor la nivel mental. Unui fonem îi pot corespunde mai multe sunete fizice, pe care vorbitorii unei limbi date le percep ca fiind unul și același sunet. De exemplu, fonemul /h/ din cuvintele românești „har” și „hidră” este perceput ca fiind identic, deși în realitate în cele două cazuri el se articulează în locuri complet diferite (primul în laringe, al doilea în bolta palatină) Manifestările fonetice diferite ale unuia și aceluiași fonem se numesc alofone.
Fonetica îl învaţă pe cel mic cum să pronunţi anumite cuvinte, dar nu este principalul obiectiv. Învăţarea acestuia este un proces de durată. Aşa va înţelege cum se decodifică vraja.
9. Decodificarea
Procesul de decodificare de multe ori se referă la „sună bine.” Sigur că acest lucru pare important în procesul de învăţare, dar nu determinant. Odată ce copilul tău ştie sunete, litere, începe să le compună şi să facă asocieri. Odată ce începe decodificarea cuvintelor se plictiseşte uşor. Atunci vă trebuie asocieri creative. Autoarea a adus la şcoala unde lucra o serie de păpuşi. S-a jucat cu ele, în timp ce mişca degetul. I-a îndemnat pe copiii să încerce singuri.
10. Cuvinte vizuale
Autoarea, deşi nu este o pledantă pentru memorarea cuvintelor, consideră că cele mai importante cuvinte din vocabular, adică cele mai des folosite, trebuie să fie prezentate cu asocieri vizuale.
După cum probabil aţi observat din sumarul cărţii nu există o formulă magică de învăţare a copilului să citească. Deprinderea se obţine în timp, dar cu condiţia organizării unui cadru parental deschis lecturilor.
Nu uitaţi fiecare copil este diferit. Nu există o aceeaşi strategie aplicabilă tuturor. Cartea este un ghid de instruire cu mici tactici, menite să sporească apetitul din fragedă pruncie pentru lectură.
Cartea poate fi comandată online.
Leave a Reply