Berlin, 2001: romanul se deschide cu vizita lui Alexander Umnitzer, recent diagnosticat cu cancer în fază terminală, la tatăl său, cândva un reputat istoric, astăzi senil şi neputincios.
Din acest punct, romanul ne poartă înainte şi înapoi în timp, relatând evenimentele marcante din istoria unei familii ruso-germane de intelectuali comunişti din fosta RDG: de la întoarcerea bunicilor Charlotte şi Wilhelm din exilul mexican pentru a pune umărul la construirea statului comunist şi a fiului lor Kurt din Siberia, după un deceniu petrecut într‑un gulag stalinist, la evenimentele din viaţa lui Alexander, fiul lui Kurt şi al rusoaicei Irina, pentru care comunismul nu este o opţiune, şi la prezenţa îndepărtată a fiului lui, Markus, educat în spirit capitalist, pentru care luptele ideologice care marchează declinul familiei Umnitzer nu sunt decât istorie de manual.
Din Mexic până în Berlin via Moscova, Vremea luminii care păleşte reuşeşte să suprapună vocile a patru generaţii pentru a spune nu atât istoria unei familii, cât istoria unei societăţi, profund marcate de contextul social-politic din ultimii cincizeci de ani. Vândut în peste patru sute cincizeci de mii de exemplare în Germania, romanul a făcut înconjurul lumii şi a fost tradus în peste douăzeci de limbi.
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply