Această carte nu neagă nevoia de reglementare în sectorul financiar sau în alte sectoare. Ea doar atrage atenţia că, pentru a conduce la rezultatele dorite, reglementarea trebuie să fie compatibilă cu natura umană. Natura umană ne spune cu precizie unde trebuie să fie poziţionată reglementarea. Din dorinţa omului de a fi respectat rezultă că reglementarea este strict necesară pentru a asigura următoarele obiective: transparenţa acţiunilor, reflectarea corectă a operaţiilor în contabilitate și combaterea fraudei (ultima, înţeleasă în sensul larg al cuvântului, pentru a cuprinde și acele acţiuni care încalcă dreptul la liberă alegere).
Dorinţa, raţiunea și thymos-ul corect interpretate arată că reglementarea care asigură atingerea acestor obiective este cea optimă. O reglementare insuficientă pentru realizarea obiectivelor menţionate sau una excesivă alterează semnificativ libertatea de alegere și îi determină pe agenţii economici să lupte pentru eliminarea ei pe cale democratică. Această luptă arată că reglementarea de tip „comandă și control“ nu e sustenabilă. Natura umană ne informează că are nevoie de un mod de a reglementa care să prezerve libertatea de alegere. În sfârșit, ideea noastă este că dorinţa, raţiunea și thymos-ul modelează reglementarea, astfel încât, pe termen lung, aceasta să se îndrepte cu necesitate către optimul său.
Adauga in cosul de cumparaturi.
Leave a Reply